Semnal sumbru pentru Toader: Dragnea îşi lasă pesediştii să voteze după propria conştiinţă; Tăriceanu: Opoziţia – obligată să voteze
Deputaţii PSD vor vota „după propria conştiinţă” la moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, a anunţat marţi seara preşedintele partidului, Liviu Dragnea.
El a susţinut că el nu le dă sugestii colegilor de partid cum şi ce să voteze: „ Nu le dau eu, pentru că s-au tot dat sugestii din partea altora, în legătură cu domnul Toader. Unii le spun: ‘Domnule, să nu mai fie’. Alţii le spun: ‘Neapărat să rămână’. Şi am zis că cel mai bine este să judece colegii şi să voteze în consecinţă. (…) Eu nu pot să întorc niciodată mâna la spate deputaţilor PSD”, a declarat Dragnea la Parlament.
Tot din Parlament, partenerul de coaliţie al PSD, Călin Popescu-Tăriceanu, lider al ALDE şi preşedinte al Senatului dă un semnal că Tudorel Toader este neremaniabil.
„Să fie un lucru clar: moţiunile nu sunt împotriva ministrului, moţiunile nu afectează ministrul, moţiunea este pe o temă. Nu e un vot de încredere sau de neîncredere în ministru. Că aşa pare, asta e cu totul altceva, dar moţiunile simple, am o experienţă şi pot să vă spun că nu acesta este obiectivul lor. Orice moţiune, pe orice domeniu, găseşte un ministru, fără îndoială, şi e dreptul Opoziţiei să o facă, dar cred că este obligaţia noastră, ca membri ai majorităţii, să votăm împotriva moţiunii”, a declarat Tăriceanu.
Liderul ALDE suţine că Opoziţia are dreptul să folosească instrumentele democratice, şi a arătat că el crede într- o democraţie în „limitele legale”. „Opoziţia are dreptul şi foarte bine face că foloseşte instrumentele democratice: moţiune simplă, moţiune de cenzură. Eu pledez pentru o democraţie în limitele legale, adică nu am nimic de criticat, adică este sarcina Opoziţiei să întreprindă astfel de măsuri. ALDE face parte din majoritate, deci nu putem decât să ne susţinem punctul de vedere”, a susţinut Tăriceanu.
Deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, apropiat al lui Liviu Dragnea, a anunţat că „Tudorel Toader nu poate să mai rămână ministru”. Mai mult, deputatul „mitralieră” spune că este şi normal ca moţiunea să nu treacă. „Nu ştiu ce să zic. În mod firesc şi normal ar fi ca această moţiune să nu treacă. Sunt mulţi colegi de-ai noştri care apreciază jumătate din lucrurile pe care domnul Tudorel Toader le-a făcut. Și ne referim şi la faptul că doamnei Kovesi şi domnului procuror general li s-a cerut revocarea, deci şi-a făcut treaba în acest domeniu. Alţi colegi spun că, în mod normal, în fişa de post a ministrului de Justiţie erau şi modificările legilor justiţiei, incluzând modificări la Codul penal şi Codul de procedură penală, pe care le-a făcut Parlamentul. Am văzut reacţia ministrului de Justiţie, inclusiv faţă de cele declarate neconstiuționale, pe care nu şi le asumă că nu au fost ale dânsului. Nefiind parte în acest proces, nu au cum să fie ale dânsului”, a declarat Cătălin Rădulescu la Digi24.
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, cunoscut şi el ca fiind un fidel al lui Liviu Dragnea, a declarat marți că anunțul privind remanierea guvernamentală din motive „strategice”, pentru că liderii social-democrați văd „un scandal cât Munții Carpați” legat de mapa profesională a procurorului general Augustin Lazăr. „E doar o amânare de o săptămână, mai ales că suntem în mijlocul unui scandal incredibil de mare în ceea ce priveşte mapa profesională a procurorului general şi dezvăluirile făcute de ministrul Justiţiei în momentul revocării”, a declarat Ştefănescu la un post tv.
Plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut marţi moţiunea simplă „Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4 (patru)”, demers iniţiat de PNL şi USR.
Înainte de începerea dezbaterii, deputatul PMP Robert Turcescu a propus ca votul asupra moţiunii să fie secret cu bile, el declarându-se „sincer îngrijorat de sistemul de vot”.
După o pauză de consultări, propunerea a fost respinsă de plen, înregistrându-se 122 voturi contra, 13 pentru şi 10 abţineri.
Semnatarii moţiunii cer demisia lui Tudorel Toader, pe care îl acuză, în 20 de puncte, că prin comportamentul său a „abandonat Justiţia în mâna infractorilor” şi „a trimis România în trecut, în perioada Năstase-Stănoiu, în care dosarele se rezolvau în şedinţe de partid”.
Votul va fi dat miercuri.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii