G4Media.ro

Senator PNL: Murim încet, cu zile, dacă ne luăm după Daea şi…

Sursa Foto: Pexels.com

Senator PNL: Murim încet, cu zile, dacă ne luăm după Daea şi dăm iama în castraveţii otrăviţi! După ce ministrul Daea va părăsi biroul, daţi cu tămâie şi băgaţi duhul comunismului înapoi în lampă

Senatorul PNL Vlad Mircea Pufu a declarat luni că ministrul Agriculturii, Petre Daea trebuie să părăsească Guvernul prin demisie, nu călcat de rotativă, el arătând că murim încet, cu zile, dacă ne luăm după Daea şi dăm iama în castraveţii otrăviţi, dovediţi de organele de cercetare penală. Reacţia senatorului vine după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele a finalizat expertizele în cazul celor trei legumicultori buzoieni acuzaţi că au folosit substanţe neconforme pentru a grăbi coacerea legumelor din solariile pe care le deţin, iar analizele au relevat că roşiile pot fi consumate, însă castraveţii trebuie retraşi de la comercializare, transmite News.ro

”Daea, demisia! Trebuie să părăsiţi Guvernul prin demisie, nu călcat de rotativă! Dumneavoastră vă adresaţi poporului nord-coreean! În faţa unei situaţii aproape evidente, aţi ales să faceţi scenete populiste ieftine, în loc să acceptaţi că există lacune mari în sistem şi să luaţi măsuri urgente. Rezultatele comunicate azi de procurori ne arată că dvs. îndemnaţi populaţia la otrăvire! Putregaiul ăsta durează de ani buni!”, a spus senatorul PNL:

Vlad Mircea Pufu a precizat că ”a zis de la început că trebuie schimbate procedurile, că direcţiile agricole şi cele fitosanitare trebuie scoase din inerţia în care funcţionează, că trebuie făcute parteneriate cu administraţiile pieţelor din localităţi şi găsită soluţia pentru testarea zilnică a legumelor de pe tarabe”.

”Doar asigurarea unui standard de calitate dă încredere consumatorilor şi ridică prestanţa fermierilor, ca să lupte cu forţe egale cu concurenţa supermarketurilor! Ce aţi ales dvs. să faceţi? Dramolete aproape de satiră, în solarii. Adică dacă mănâncă Daea cu gura plină, poporul poate să stea liniştit. Pe ce vă bazaţi? Să luaţi după dvs. şi toată şefimea care a ales ca în aceste zile să comunice că nu se poate face nimic! Toţi cei care s-au perindat în spaţiul public spunând că e imposibil de schimbat ceva! Poate chiar şi primarul Buzăului îşi reconfigurează părerea că lupta mea a fost pentru o schimbare de proceduri şi nu o acţiune populistă! Preocuparea pentru sănătatea noastră, a tuturor, nu e populism, este ieşirea dintr-o ipocrizie generală, este un îndemn de a părăsi o stare de confort care nu face decât rău”, a spus senatorul liberal.

”Murim încet, cu zile, dacă ne luăm după Daea şi dăm iama în castraveţii otrăviţi, dovediţi de organele de cercetare penală! Apropo, după ce ministrul Daea va părăsi biroul, daţi cu tămâie şi băgaţi duhul comunismului înapoi în lampă, să nu mai iasă decât în cărţile de istorie tristă a acestui popor!”, mai spune Vlad Mircea Pufu pe Facebook.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele a finalizat expertizele în cazul celor trei legumicultori buzoieni acuzaţi că au folosit substanţe neconforme pentru a grăbi coacerea legumelor din solariile pe care le deţin. Analizele au relevat că roşiile pot fi cinsumate, dar castraveţii trebuie retraşi de la comercializare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Regimul substantelor chimice (ierbicide si pesticide) trebuie instituit. Nu se poate sa poti cumpara la liber absolut orice….

  2. vorbesc astia de la PNL ca si cum n-ar fi fost la guvernare de vreo 33 ani (intr-o forma sau alta) .. dar sa zicem ca nu ar fi avut in ultimii 3-4 ani prim ministru de la PNL si in ultimii 2-3 ani ministrul agriculturii de la ei (inainte de daea) …
    acum ca fac parte dintr-o guvernare cu 75% din parlament, cu CCR, cu avocatul poporului , cu anpc, cu … TOT … si stau si fac polemici pe internet … si dau vina pe „ceilalti”

    • si ar trebui puscarie toti cei care vand, iar cei care folosesc, sa fie bagati la puscarie sau sa-si hraneasca familia cu produsele lor

  3. …zise el după ce l-a votat pe Daea în funcție și l-a protejat de toate moțiunile.

  4. Eu n-am mai mers in piete de ani buni de zile…

  5. Dacă ne luăm după PNL, garantez că mai repede murim!