UPDATE Senatorii partidului extremist AUR au votat împotriva proiectului de lege privind donarea unui sistem Patriot Ucrainei
Senatul a adoptat, luni, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul de lege al Guvernului privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către Ucraia. Au fost înregistrate 101 voturi „pentru”, 13 „împotrivă” şi 2 abţineri. Senatorii care au votat împotrivă sunt membrii formațiunii extremiste AUR.
Senatorii AUR au transmis o informare în care precizează că se opune donării către Ucraina a sistemului PATRIOT, întrucât ”slăbirea capabilităţii de apărare a României este un act îndreptat împotriva siguranţei naţionale”.
”(…)Oricare ar fi contextul internaţional, slăbirea capabilităţii de apărare a României este un act îndreptat împotriva siguranţei naţionale, care contravine jurământului depus la preluarea mandatului de Preşedinte, premier sau ministru”, precizează AUR într-un comunicat de presă.
Liderul formaţiunii extremiste, George Simion, a transmis că ”grupurile parlamentare AUR îşi asumă opoziţia şi-şi asumă o voce contra acestei idei”.
Vezi mai jos cum au votat senatorii.
Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, şi-a exprimat speranţa ca proiectul să treacă şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, până la finalul acestei săptămâni. După adoptarea legii de către Parlament, Guvernul va putea emite hotărârea care va face operativ actul de donaţie.
Prin proiect se abilitează Guvernul României să întreprindă demersurile necesare pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol, aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, prin atribuirea Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat tip Letter of Offer and Acceptance – (LOA) specifice Programului Foreign Military Sales – (FMS) pentru achiziţionarea a unui sistem de rachete sol-aer PATRIOT configuraţia 3+, respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice şi cu regim special, cu încadrarea prevăzută de prezenta lege şi din fonduri externe nerambursabile.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii