Senatorul Iustin Talpoș, ales pe listele PMP și care a activat și în grupul PSD, a trecut la PNL
Senatorul Iustin Talpoș, ales pe listele PMP și care a activat și în grupul PSD, a trecut la PNL. El este unul dintre senatorii independenți care au semnat moțiunea de cenzură.
Talpoş a anunţat luni, în plen, că se afiliază grupului parlamentar PNL. „Începând de astăzi, activez în PNL”, a spus Talpoş, citat de Agerpres.
Parlamentar ales în Circumscripţia electorală 26 Maramureş, Talpoş a activat la începutul actualei legislaturi ca senator PMP. După demisia din PMP din iunie 2018, Talpoş a devenit independent şi s-a afiliat grupului PSD. Din septembrie 2019, Talpoş nu a mai activat în grupul PSD şi a rămas senator independent.
La Camera Depuraților, Ion Cupă a revenit la ALDE, grup pe care îl părăsise în septembrie. În urma acestei decizii, a fost reînființat grupul ALDE de la Camera Deputaților.
Deputatul Toma Petcu a anunţat luni, în plen, că a depus documentaţia necesară pentru reînfiinţarea grupului parlamentar al ALDE.
„Vă anunţăm reînfiinţarea grupului ALDE. (…) Vă informăm că am depus toată documentaţia conform regulamentului către conducerea Camerei Deputaţilor şi către Secretariatul general”, a precizat Petcu.
El a adăugat că grupul are următoarea componenţă: Anton Anton, Constantin Avram, Steluţa Cătăniciu, Andrei Gerea, Dumitru Lovin, Ion Cupă, Toma Petcu, Marius Surgent, Varujan Vosganian, Adrian Mocanu, Daniel Olteanu, Doru Mihai Oprişcan, Eusebiu-Manea Pistru-Popa şi Ion Tabugan.
Toma Petcu a informat că el va fi liderul grupului, iar vicelideri – Steluţa Cătăniciu, Adrian Mocanu, Daniel Olteanu şi Ion Tabugan şi secretar – Marius Surgent.
Foto: Iustin Talpoș (prim-plan), pe vremea când era senator PMP / Sursa: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii