G4Media.ro

Senatorul Eugen Pîrvulescu, ridicat de DNA / Fostul liberal a anunțat recent…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Senatorul Eugen Pîrvulescu, ridicat de DNA / Fostul liberal a anunțat recent că se alătură echipei lui Mircea Geoană / Este deja trimis în judecată în alt dosar pentru că ar fi trucat concursul de la Serviciul de Ambulanță Teleorman

Eugen Pîrvulescu, senator de Teleorman, a fost ridicat vineri dimineață de procurorii DNA, precizează surse G4Media. El este deja trimis în judecată de DNA pentru că ar fi trucat concursul de la Serviciul județean de Ambulanță Teleorman.

UPDATE Ora 18:58 Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost plasat sub control judiciar, la fel ca și celelalte trei persoane cercetate în același dosar, potrivit surselor G4Media. Este vorba despre Gheorghe Florea, Radu Mărgineanu și Marian Burcescu.

În dosar sunt cercetați Eugen Pîrvulescu și Marian Burcescu pentru cumpărare de influență, iar Gheorghe Florea și Radu Mărgineanu pentru trafic de influență. Marian Țole are calitatea de martor.

UPDATE Ora 12:46 Gheoghe Florea ar fi cerut suma de 60.000 de euro ca să îl ajute pe un anume Marin Țole să obțină cerificat ORNISS necesar pentru funcția de șef al Companiei Naționale de Investiții (CNI). Senatorul Eugen Pîrvulescu l-ar fi ajutat pe Marin Țole să dea suma de 30.000 de euro. Acesta din urmă ar avea calitatea de martor, colaborând cu DNA, potrivit surselor G4Media.

Marin Țole este secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, funcție în care a fost propus de PNL.

UPDATE Ora 12:16 La DNA a fost adus și Radu Mărgineanu, care ar fi și el membru al Masoneriei. Acesta este și nașul lui Alin Petrache.

Radu Mărgineanu
Sursa foto: captură video

De asemenea, la DNA a venit și avocatul Cristi Ene, pentru a-l reprezenta pe Pîrvulescu.

UPDATE Ora 10.44: Mihai Apostolache, președintele partidului România în Acțiune a precizat pentru G4Media că Eugen Pîrvulescu nu este membru al partidului. Pîrvulescu anunțase într-un ziar local că se alătură echipei lui Mircea Geoană.

UPDATE Ora 10.19: Senatorul Eugen Pîrvulescu a ajuns la sediul DNA.

Eugen Pîrvulescu
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE Ora 10.15: Senatorul Eugen Pîrvulescu este suspectat de DNA de instigare la cumpărare de influenţă într-un dosar de corupţie privind eliberarea unui certificat ORNISS, potrivit surselor G4Media.

La DNA a fost adus în același dosar și Gheorghe Florea, care ar fi membru al Masoneriei. În 2018, Newsweek a scris despre legăturile pe care acesta le-ar avea cu Rusia.

Gheorghe Florea a fost anchetat și în dosarul deschis în 2008 în care primarul orașului Voluntari Florentin Pandele a fost anchetat în legătura cu construcția ilegală a unui complex imobiliar, însă în final a fost achitat.

UPDATE Ora 9.20: Surse apropiate anchetei spun că senatorul este cercetat pentru instigare la cumpărarea de influență

Știrea inițială: Recent, el a anunțat că pleacă din PNL, partid pe listele căruia a candidat și a fost ales la alegerile din 2020, și că se alătură echipei lui Mircea Geoană.

„Vreau să mulţumesc, în mod deosebit, colegilor senatori PNL, în ultimii patru ani de zile, precum şi celorlalţi, din ultimi opt ani, pentru colaborare pentru familia liberală. Mă dezafiliez din Grupul Naţional Liberal, senatorilor liberali, şi voi activa ca independent începând de astăzi”, a declarat Pîrvulescu, în 7 octombrie, potrivit Agerpres. El a anunțat atunci într-un ziar local că intră în echipa lui Geoană.

Pîrvulescu a fost trimis în ianuarie 2022 în judecată de DNA. Procurorii susțin că ar fi trucat concursul de la Serviciul județean de Ambulanță. El este acuzat de comiterea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Numai lume buna in anturajul lui Geoana :))

  2. Voi chiar credeți ca ăștia intră în politică pentru binele cetățenilor? Nu, intră pentru combinații.

  3. PDL-ul in actiune…

  4. Miroase a politie politica. Sincronizarea e totul.

    • Nici nu vrei sa ști. Dintr-o data procurorii au devenit harnici. S-au reluat toate dosarele în care sunt implicați direct sau indirect pnlistii. Practic psd incearca sa arate ca pnl sunt la fel de hoți ca ei. Și ce crezi, nu o sa le fie deloc greu.

  5. cu din astia vrea sa reformeze geoana romanica

  6. Numa lume buna in peneleu

  7. Ș-o pe el zise Ciordacu către câinele DNA

  8. Indiferent de culoarea politică ,DNA ,justiția trebuie să-și facă treaba,iar persoana cu pricina are posibilitatea să se apere în proces dacă se consideră nevinovat.Nu pare poamă bună,a mai fost trimis în judecată pentru infractiuni de corupție,așa că situația impus să plece din PNL.Nici în partidul dlui.Geoană nu s-a înscris după demisia din PNL,a zis ba că-i independent ,ba că se alătură partidului dlui.Geoană,dar asta e doar o declarație de intenție a lui,ca să te alături trebuie să fii primit,ceea ce nu s-a întâmplat .

  9. *nevinovată

  10. Toti politicienii, majoritatea corupti, au dosare penale in sertarele DNA. De aceea nu misca in front. Cum ataca coalitia PSD PNL cum sunt saltati. E infricosator ce se intampla. Sa nu ne miram ca sunt nevertebrate.