G4Media.ro

Senatorul USR George Dircă: Nu avem nevoie de o reglementare în ceea…

Senatorul USR George Dircă: Nu avem nevoie de o reglementare în ceea ce priveşte presa / ”O intervenţie legislativă ar putea să derapeze foarte uşor într-un abuz al libertăţii de exprimare”

Un act normativ care să combată apariţia informaţiilor neadevărate manipulatoare, gen „fake news”, nu este necesar, pentru că există o autoreglementare în cadrul profesiei, iar o intervenţie legislativă ar putea „să derapeze foarte uşor într-un abuz al libertăţii de exprimare”, a afirmat joi preşedintele Comisiei pentru constituţionalitate din Senat, George Dircă (USR), la dezbaterea „Între libertatea de a spune totul şi responsabilitatea de a nu spune orice”, organizată joi la Senat, transmite Agerpres.

„A fost o dezbatere în care reprezentanţii instituţiilor de presă au avut ocazia să dialogheze cu Legislativul. Există la nivel european şi sigur că urmează să aplicăm şi noi o serie de directive în ceva ce priveşte protecţia avertizorului de integritate, libertatea de exprimare. Am dorit să aveam această dezbatere înainte de a începe practic discuţiile pe aceste teme. S-au conturat clar câteva concluzii: nu avem nevoie de o reglementare în ceea ce priveşte fake news pentru că o astfel de reglementare ar putea să derapeze foarte uşor într-un abuz al libertăţii de exprimare. Există o autoreglementare în cadrul profesiei care dă rezultate, astfel că nu e nevoie de o intervenţie legislativă în această zonă”, a afirmat joi George Dircă.

El a precizat că în cadrul dezbaterii organizate de Comisia pentru constituţionalitate din Senat s-au analizat unele situaţii în care „informaţii de interes public nu sunt afişate pe site-ul instituţiilor, aşa cum legea obligă”.

„Am discutat şi despre protecţia surselor jurnalistice şi diverse situaţii în care au existat derapaje, abuzuri din partea unor instituţii ale statului. Persoana care oferă informaţii de interes public nu este infractor, nu comite o infracţiune. Informaţiile de interes public garantează un drept constituţional şi respectiv acela al informării corecte a cetăţeanului”, a mai spus Dircă.

Potrivit senatorului USR, responsabilitatea de a învăţa copiii să discearnă între ceea ce e adevărat şi ce e fals revine părinţilor şi educatorilor care, de la vârste fragede, permit copiilor să interacţioneze cu dispozitive prin intermediul cărora au acces la informaţie.

„În programa şcolară trebuie să introducem cumva competenţele digitale, încă din clasele primare, astfel încât să dezvoltăm o gândire critică a copiilor pentru ca singuri să poată discerne între adevăr şi o ştire ‘fake news’ manipulatoare. Dacă au trecut de vârsta în care putea fi educaţi, ne revine nouă obligaţia să-i ajutăm prin nişte ghiduri în care să explicăm ce înseamnă o ştire falsă şi ce înseamnă una adevărată şi cum poate verifica o ştire în două-trei surse. Am văzut că 89% dintre tinerii din România folosesc un dispozitiv electronic şi au acces la internet şi cel puţin 68% dintre ei, avem statistici, au distribuit o ştire falsă de-a lungul timpului, fără să ştie acest lucru. (…) Dacă tot se discută acum de modificări la Legea Educaţiei naţionale, poate introducem şi aceste lucruri în curriculă să devină materii obligatorii şi nu opţionale”, a adăugat Dircă.

Foto: Senatorul USR George Dircă (mijloc)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...