G4Media.ro

Senatul american l-a achitat pe Donald Trump de acuzaţia de incitare la…

sursa foto: Facebook/ Donald Trump

Senatul american l-a achitat pe Donald Trump de acuzaţia de incitare la insurecţie / Este pentru a doua oară când fostul președinte al SUA scapă de punerea sub acuzare

Democraţii nu au reuşit să adune numărul necesar de voturi pentru a-l condamna pe Donald Trump în Senatul SUA în al doilea său proces de impeachment, relatează AFP şi Reuters.

Doar 57 de senatori au votat în favoarea punerii sub acuzare, în vreme ce 43 (republicani) au votat ”împotrivă”.

Pentru punerea sub acuzare erau necesare minimum 67 de voturi. Democrații și republicanii sunt la egalitate în Senat, fiecare partid deținând câte 50 din cele 100 de mandate.

Totuşi, şapte republicani au votat împotriva lui Trump în cadrul celui de al doilea proces de impeachment.

Este vorba despre Mitt Romney, care a votat pentru condamnarea lui Trump şi în primul proces de impeachment, Richard Burr, Bill Cassidy, Susan Collins, Ben Sasse, Pat Toomey şi Lisa Murkowski.

„Prin prezenta Donald Trumpeste achitat”, a declarat senatorul democrat Patrick Leahy, care a prezidat procesul.

Fostul preşedintele Donald Trump era judecat în cel de-al doilea proces de impeachment contra sa pentru „incitare la insurecţie”.

Este pentru a doua oară în termen de 12 luni când Donald Trump supravieţuieşte unui proces de impeachment. Pentru democraţi miza era ca acestuia să i se interzică să mai deţină vreodată o funcţie publică.

Liderul senatorilor republicani Mitch McConnell l-a acuzat pe Donald Trump că este „responsabil” de asaltul criminal asupra Capitoliului, la puţin timp după ce a votat pentru achitarea sa în cadrul procesului istoric de impeachment.

„Nu există nicio îndoială că preşedintele Trump este, practic şi moral, responsabil pentru provocarea evenimentelor din acea zi” de 6 ianuarie, a declarat influentul senator, care şi-a justificat votul afirmând că a votat pentru achitarea sa întrucât Senatul nu este competent să judece un fost preşedinte.

„Oamenii care au pătruns în clădire credeau că acţionează la dorinţele şi instrucţiunile preşedintelui lor”, a adăugat el.

Ei au acţionat astfel „pentru că omul cel mai puternic de pe planetă i-a minţit”, refuzând să-şi recunoască înfrângerea în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, a mai spus el.

În cadrul dezbaterilor din Senat, democrata Madeleine Dean din Pennsylvania a reiterat argumentul că susţinătorii lui Trump au crezut că acţionează la ordinul fostului preşedinte atunci când au luat cu asalt Capitoliul american pe 6 ianuarie.

Democratul Jamie Raskin, din Maryland, şi-a încheiat pledoaria cu un mesaj către senatori, afirmând că procesul de impeachment este mai mult despre „cine suntem noi” decât despre Trump.

„Acesta este aproape sigur modul în care istoria îşi va aminti de voi. Este aceasta America? Ce fel de Americă va fi? Literal, acest lucru este în mâinile voastre”, a spus Raskin.

„Este acum evident, fără nicio umbră de îndoială, că Trump a susţinut actele mulţimii agresive şi deci trebuie condamnat. Este chiar atât de simplu”, a mai spus şeful procurorilor democraţi în timpul rechizitoriului lung de aproape două ore.

Avocaţii lui Trump, care şi-au susţinut pledoaria finală după democraţii din Camera Reprezentanţilor, au argumentat că procesul nu ar fi trebuit să aibă loc pentru că Trump nu mai este şi au spus că remarcile sale de la adunarea care a precedat asaltul asupra Capitoliului sunt protejate de dreptul său constituţional la liberă exprimare.

Michael van der Veen, unul dintre avocaţii lui Trump, a spus că Trump nu a avut parte de o procedură standard şi că fostul preşedinte nu a incitat la violenţă.

„Nu contează câte înregistrări şocante vedem despre comportamentul acestor persoane şi cât de multă emoţie a fost injectată în acest proces, asta nu schimbă faptul că dl Trump este nevinovat de acuzaţiile care i se aduc. Actul de incitare nu a avut loc”, a spus el.

Democraţii au respins aceste argumente, inclusiv acuzaţia că fostul preşedinte nu a avut parte de o procedură standard.

„Nu poţi să pretinzi că nu ai avut parte de o procedură standard atunci când nu participi la proces”, a declarat deputatul democrat Joe Neguse.

Fostul preşedinte Donald Trump a refuzat să depună mărturie în cadrul procesului de impeachment.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

20 comentarii

  1. stop the count!!

  2. I’ll be back!
    😉

  3. Gata cu erectia. E clar ca Mitt Romney si Susan Collins trebuie sa dispara din partid si sa treaca la comunisti. Le- a dat cu erectia peste bot Mai ales pitigoiului de Raskin care acum 4 ani nu vroia sa certifice alegerea lui Trump ca a fost frauda

  4. Cum se face că în general oamenii care nu sunt „mișto” fac parte dintr-o trilaterală :
    1 Pro Trump, Pro Orban Viktor, Pro Putin
    2 Anti-vaccinisti, anti-mască
    3 Creștinopați extremiști

  5. Trump presedinte! America first!

  6. Iar s-au scremut progresiștii degeaba și le-a ieșit un pârț…

  7. Încă o pată albă pe rochița democrată a lui Lewinsky până la urmă tot pun republicanii sula pe Nancy

  8. lol au iesit deja trolii sa isi sarbatoreasca ‘victoria’, au infrânt cu 43 la 57 🙂

    G4 ce-ar fi sa apara si un articol despre discursul lui Mitch McConnell in care confirma absolut tot ce au prezentat procurorii dar declara ca o tehnicalitate il face sa considere ca Trump ar trebui sa fie condamnat, doar ca nu in Senat?

    Si de remarcat foarte transanta fraza ca Trump nu a castigat nimic, fiind in continuare responsabil in fata justitiei americane pentru faptele lui.
    In esenta invitand mutarea procesului intr-o curte de justitie civila!

    • @ three filthy a demonstrat ce era de demonstrat ca a fost politic. Vrei condamnare sa inceapa cu maronia Kamala si Pelosi care Asta vara scoteau infractori din puscarii pe bail.

    • In curta civila/penala n-au nicio sansa sa-l condamne pe Trump, acolo iti trebuie probe ca i-a coordonat pe protestatari sau ca a planuit totul. Evident, nu exista astfel de probe, iar democratii nu vor risca sa acuze un fost pesedinte si sa piarda rusinos in instanta. In 2022 republicanii vor matura pe jos cu democratii, iar in 2024 Trump are o sansa sa revina. Mai ales dupa dezastrul pe care politicile socialiste si pro-negri, pro-imigranti le vor produce in societatea americana

    • @Trifiti
      Cand iti trebuie majoritate calificata si nu o obtii se cheama ca ai pierdut ! :))

      De altfel comentariul tau este o justificare a infrangerii democratilor !

      PS. LOL ce fraieri sunteti si cat va doare scorul ! :))

    • Spuse suflancur si mai lua o gura de rahat.

  9. Trump va reveni in forta dupa dezastrul pe care politicile socialiste si pro-negri (pro-putori) si pro-imigratie pe care le vor promova democratii le vor produce in societatea americana

    • Trump va revenii cu un mare partz. E funny cum voi trumpistii stati si tremurati si va muscati buzele pline de speranta reintoarcerii celui mai dezastruos presedinte ai istoriei americii.

    • Trump are posibilitatea de a reveni, si o va face la timpul potrivit. Atunci poate face cu adevarat curatenie in dezastrul politic american, sustinut financiar de impotenti cretini ce vor sfarsitul democratiei americane.

  10. Democrati astia comunisti sunt mai prosti decat pesedisti…..nu au adus nici un proiect pentru oameni,doar vanatoare de vrajitoare ..

  11. Republicanii sunt speriati de votantii lui Trump, care i-ar fi omorat, daca nu l-ar fi achitat.

  12. Trump are posibilitatea de a reveni, si o va face la timpul potrivit. Atunci poate face cu adevarat curatenie in dezastrul politic american, sustinut financiar de impotenti cretini ce vor sfarsitul democratiei americane.