G4Media.ro

Senatul Franței a adoptat proiectul legii de reformă a pensiilor care mărește…

Foto: Wikipedia

Senatul Franței a adoptat proiectul legii de reformă a pensiilor care mărește vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani/ Proiectul merge la comisia mixtă paritară Senat – Adunarea Națională și apoi la vot în plenul celor două Camere ale Parlamentului

„A fost făcut un pas important”, a declarat sâmbătă seara, prim ministra Elisabeth Borne după adoptarea proiectului de către Senat cu 195 de voturi pentru și 112 împotrivă din totalul de 348 de senatori. „În ciuda încercărilor de obstrucționare din partea anumitor grupuri, dezbaterea democratică a avut loc”, a declarat șefa guvernului.

Senatul a adoptat proiectul cu o zi înaintea încheierii termenului de 15 zile de dezbateri impus de guvern prin articolul 47 (1) al Constituției.

Proiectul va fi trimis acum comisiei mixte paritare Senat – Adunarea Națională (CMP), compusă din șapte deputați și șapte senatori care-l va dezbate miercuri 15 martie înainte de a-l trimite înapoi celor două camere care vor vota în plen. În comisie confederația centristă pro-prezidențială Ensemble – Împreună și Republicanii (LR, centru dreapta) au cinci respectiv patru reprezentanți, deci dețin majoritatea.

Dacă CMP parvine la un acord atunci proiectul e trimis pe 16 martie în cele două camere și dacă este adoptat atunci merge la promulgare. În cazul în care guvernul constată că în Adunarea Națională, unde dispune de doar 250 de deputați (majoritate absolută 289), atunci executivul poate invoca art. 49 (3) al Constituției și să-și angajeze responsabilitatea pe acest proiect care se consideră adoptat, cu excepția în care guvernul este demis prin moțiune de cenzură. În cazul introducerii unei moțiuni de cenzură, soarta guvernului va depinde de atitudinea celor 61 de deputați LR, care, spre deosebire de colegii lor senatori, par divizați asupra reformei sistemului de pensii.

În orice caz, guvernul a limitat dezbaterile în total la 50 de zile, care se încheie pe 26 martie când guvernul devine abilitat să legifereze prin ordonanță (art. 47 (1) ).

Între timp, în toată Franța au loc proteste masive și greve care au perturbat serios sistemul de transport public, iar sondajele de opinie arată că majoritatea populației se opune reformei și în special majorării vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...