G4Media.ro

Senatul și Camera Deputaților se vor reuni pe 1 martie pentru adoptarea…

sursa foto: Inquam Photos/ George Calin

Senatul și Camera Deputaților se vor reuni pe 1 martie pentru adoptarea unei declaraţii politice de susţinere a independenţei Ucrainei

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc pe 1 martie, ora 12,00, în şedinţă comună, pe ordinea de zi a lucrărilor fiind inclusă „adoptarea de către Parlament a unei declaraţii politice de susţinere a integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei”, au hotărât marţi Birourile permanente reunite ale celor două Camere.

„Propunem Birourilor permanente să includă în perioada următoare pe agenda unei reuniuni comune a celor două Camere ale Parlamentului un punct distinct privind adoptarea unei declaraţii politice”, se arată în memorandumul intern semnat de preşedinţii comisiilor parlamentare pentru politică externă.

La data de 16 februarie 2022, Comisiile pentru politică externă ale Parlamentului l-au audiat pe ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, pe tema provocărilor de securitate din bazinul lărgit al Mării Negre.

„În urma audierii s-a degajat consensul la nivelul structurilor de specialitate ale Parlamentului şi, respectiv, reprezentantul Guvernului privind oportunitatea adoptării, în perioada următoare, a unei declaraţii politice a Parlamentului României care să exprime susţinerea statului român pentru integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei”, se arată în memorandumul aprobat marţi.

Conform documentului, comisiile de politică externă „s-au raliat, inclusiv în baza avizului favorabil al MAE, textului declaraţiei politice promovate pe aceeaşi temă de structurile parlamentare de specialitate ale Congresului SUA şi, respectiv Parlamentului European”.

Sursa foto: Inquam Photos/ George Calin

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Dar de ce abia pe 1 Martie?

  2. Nu mai munciti ca sclavii, mai ales ca sunteti platiti de mizerie… Cand oara veti gasi ragazulpul sa terminati toate cele incepute si pe deasuprea sa si adoptati o declaratie de sustinere a independentei Ucrainei la 8 zile dupa ce a pierdut-o?? Luati-o si voi mai usurel ca nu sunteti de fier!!

    • Va sugerez sa va inspirati direct de la Marele Trantor Tradator si Las ratacit prin Cotroceni, caci el este mastru in a gestiona programul incarcat de lucru … dar grabiti-va, a abandonat tara in cautarea unei sinecuri internationale si este scump la vedere.

  3. Și Putin va tremura de frică,

  4. …Dupa o saptamana 🤣🤣🤣
    Haurolacii vor fi pusi intr-o situatie grea.

  5. Pana la 1 martie ajung rusii in Romania! Nici nu e greu de ghicit a cui a fost ideea sa se „grabeasca” asa.

  6. Sa nu uitati sa-i legati pe Simion & Sosoaca undeva departe de Parlament. Astia abia asteapta sa strice astfel de moment, sa-l minimizeze.

  7. @ birica – se pare ca habar nu ai cum functioneaza institutiile statului si ce atributii are fiecare Vrei ca presedintele sa fie un latrau a la basescu sau iliescu Aici unde locuiesc ( ue ) aproape ca nici nu stiu cum arata presedintele Il vad rarisim la tv si numai la evenimente deosebite In rest isi reprezinta tara cu brio V-ati invatat cu hahalere sa va spuna ce sa faceti ca asa era in comunism

  8. 1 martie? Anul asta, anul viitor sau in alt secol? 🙂 Nu-i graba, oricum declaratia asta poate fi scrisa direct pe hartie igienica, nu intereseaza pe nimeni.

    • După principiul împământenit in politjca românească de jos până la cel mai inalt nivel: „să așteptăm să vedem ce se mai întâmplă”!
      Se termină razboiul până atunci!

  9. Toata lumea e de acord cu independenta Ucrainei. Deocamdata.

    Deosebirea e ca unii vor Ucraina Mare, dar altii vor Ucraina Mare cu Insula Serpilor cu tot.

  10. S-au molipsit de la Iohannis. Eu nu zic să se repeadă ca proasta ieșită din baie, dar decât să-ti precizezi opinia după mai mult de o săptămână mai bine taci.