Separatiștii pe primul loc în alegerile din Irlanda de Nord și Scoția. A mai făcut Regatul Unit un pas spre dezintegrare?

Victoria Sinn Fein – aripa politică a organizației paramilitare Armata Republicană Irlandeză (IRA) – o premieră în Irlanda de Nord, a readus la vârful agendei problema statutului provinciei, actualmente parte a Regatului Unit, dar perspectiva reunificării cu Republica Irlanda pare mai aproape ca oricând.

Sinn Fein a obținut 27 din cele 90 de mandate ale Adunării Legislative de la Belfast – Stormont – același număr ca la precedentul scrutin din 2017, dar faptul că Partidul Democrat Unionist (DUP) – care susține rămânerea provinciei în Regatul Unit – a pierdut prima poziție (de la 28 la 25) oferă separatiștilor poziția de First Minister (FM) – șef al executivului regional, o funcție care a revenit până acum unioniștilor. Michelle O’Neill, lidera Sinn Fein în provincie, ar urma să primească acest post.

Acordul din Vinerea Mare din 1998, garantat de guvernele Regatului Unit și Republicii Irlanda, care a pus capăt unui război civil între separatiști și unioniști ce a durat aproape 30 de ani și a făcut peste 3.500 de morți (mulți dintre ei victime ale IRA), prevede că guvernarea în Irlanda de Nord este una de consens, la care participă ambele comunități.

Aceasta înseamnă că poziție de FM revine partidului cu cel mai mare număr de mandate la Stormont, iar cel de adjunct partidului cel mai numeros al celeilalte comunități. În ultimii cinci ani, guvernarea de la Belfast nu a prea funcționat, în ultima perioadă din cauza boicotului DUP care a cerut suspendarea Protocolului post-Brexit între guvernul de la Londra și Uniunea Europeană, care potrivit partidului desprinde Irlanda de Nord de Regatul Unit. De altfel, liderul DUP, Sir Jeffrey Donaldson, a anunțat deja că blochează formarea unui nou executiv.

Potrivit acestui protocol, Irlanda de Nord rămâne parte a pieței unice europene și ca atare mărfurile sosite în provincie din Marea Britanie trebuie supuse controlului vamal. Această condiție a fost necesară pentru ca frontiera dintre Republica Irlanda și Irlanda de Nord – singura pe uscat dintre UK și UE.

Guvernul de la Londra a dat de înțeles că este dispus să anuleze unilateral Protocolul dacă UE nu face concesii în privința controalelor vamale, ceea ce este foarte puțin probabil să se întâmple.

În provincie, partidele care susțin Protocolul au obținut 53 de mandate din 90 în alegerile de săptămâna trecută, o reflecție a votului din referendumul din 2016, când 55% s-au pronunțat în favoarea rămânerii în UE.

O suspendare unilaterală a Protocolului riscă să genereze o reacție promptă din partea UE, care poate rezulta în impunerea de taxe vamale pentru mărfurile britanice și declanșarea unui război comercial care în condițiile actuale – scumpiri determinate de războiului Rusiei împotriva Ucrainei – ar putea avea consecințe economice grave.

Se pune întrebarea: cât de departe va merge guvernul de la Londra pentru păstrarea acestei provincii cu o populație mai mică decât cea a Bucureștiului? Sinn Fein va spori presiunea pentru convocarea “referendumului de frontieră” privind reunificarea provinciei cu Republica Irlanda.

Potrivit Acordului din Vinerea Mare convocarea unui astfel de referendum este de competența ministrului britanic pentru Irlanda de Nord „în cazul în care, în orice moment, i se pare probabil ca o majoritate a celor care votează să-și exprime dorința ca Irlanda de Nord să înceteze să mai facă parte din Regatul Unit și să facă parte dintr-o Irlandă unită”.

În insula Marea Britanie nu sunt prea mulți care sunt atașați de rămânerea Irlandei de Nord în Regatul Unit și un posibil război comercial ar putea slăbi și mai mult. Cel mai recent sondaj de opinie arăta că în cazul unui referendum de frontieră 30% ar vota în favoarea reunificării cu Republica Irlanda și 45% pentru rămânerea în Regatul Unit, restul fiind nehotărâți.

În sfârșit, nu trebuie uitat trecutul: problema apartenenței provinciei – veche de 100 de ani, înființată atunci când sudul insulei s-a separat de Regatul Unit – a fost una care a dus la vărsare de sânge și o schimbare în sens invers poate declanșa violențe din partea unioniștilor.

În Scoția, Partidul Național Scoțian (SNP), care guvernează în parlamentul de la Edinburgh de 15 ani – șefa executivului și lidera SNP, Nicola Sturgeon – s-a situat pe primul loc în alegerile pentru cele 32 de consilii locale, iar Verzii care susțin și ei separarea de Marea Britanie au obținut și ei câștiguri în mandate de consilieri. Este probabil ca SNP să reia cererile pentru organizarea unui referendum pentru independență refuzat în 2020 de guvernul de la Londra în perioada pandemiei.

Un recent sondaj de opinie arăta că 55% dintre alegătorii din Scoția doresc convocarea unui referendum pentru independență, deși un alt sondaj arată că doar 40% dintre alegători sprijină independența. În referendumul din 2014 rezultatul a fost de 55% – 45% în favoarea rămânerii Scoției în Regatul Unit. Populația Scoției este de 5,5 milioane, de peste 10 ori mai mică decât cea a Angliei.

Aici impopularitatea Partidului Conservator, care guvernează la Londra, este un stimulent al sprijinului pentru independență, dar ca și în Irlanda de Nord ruperea de Regatul Unit reprezintă un salt în necunoscut, pe care mulți alegători ezită să îl facă.

În Țara Galilor, aici Partidul Naționalist Galez (Plaid Cymru) s-a clasat pe locul 2 după Partidul Laburist în alegerile locale, dar aici sentimentul separatist este mult mai slab decât în Scoția și Irlanda de Nord. Naționalismul galez este unul predominant lingvistic, iar galeza este limbă oficială în Țara Galilor, unde un studiu recent arăta că 26% din populație înțelege galeza și 18% o poate vorbi.

Recentele alegeri și evoluții politice din națiunile Regatului Unit indică o anume accentuare a tendințelor separatiste, dar este greu de spus că o dezintegrarea a Uniunii este iminentă.