Șerban Iosifescu: Cariera didactică, de la „profesorul funcționar” la „profesorul profesionist”

“Poate discutăm, în noul an, și teme de fond (discuții, da, nu anateme!), nu numai mărunțișuri sau efecte. De pildă – discutăm praguri și ponderi la notele de la EN, dar nu ne interesează dacă acest examen își are locul acolo unde este; discutăm data de începere a anului școlar, fără a stabili criterii de structurare (de pildă, care interese sunt prioritare sau timpul absolut necesar pentru dezvoltarea competențelor definite în curriculum)”, scrie pe blogul său Șerban Iosifescu, cercetător în științele educației și președinte al ARACIP.

Citește mai jos analiza realizată de Șerban Iosifescu și publicată pe blogul său:

“Cred că ar trebui să discutăm serios despre ce tip de profesor avem nevoie și, în subsidiar, despre un concept, adecvat acelui model, de carieră didactică – mai ales că, în ”bula” mea, abundă postări de genul: ”vino, bă, expertule, și predă ceea e propui la o clasă ca a mea, și apoi să vorbești”, adresate celor care scriu / vorbesc despre educație, dar nu (mai) au legături directe cu școala și cu elevii – pe scurt, nu (mai) predau.

Postări de genul menționat arată, după părerea mea, o neînțelegere profundă a conceptului de carieră Profesională. Nu am auzit niciun medic spunând unui profesor de la facultatea de medicină sau unui cercetător de la o companie farmaceutică: ”mergi matale și tratează, ca medic de familie, bolnavii dintr-o zonă săracă, cu o listă cu peste 1500 de pacienți, după 4 ani să prezinți un raport detaliat despre câți ai vindecat și despre cât s-a redus morbiditatea în localitate și numai atunci să vii la mine să-mi spui ce să fac”. Medicul de familie poate avansa în carieră (de exemplu, în managementul sanitar, în formarea viitorilor medici, în control – DSP / DSV -, în cercetarea medicală, inclusiv la firme private de medicamente etc.) fără să mai aibă de-a face direct cu pacienții și fără ca ceilalți medici de familie să-l acuze de neprofesionalism.

Deci, conform modelului sugerat de postările respective, singură carieră posibilă este ”predatul la catedră”, iar cei care nu (mai) predau nu mai sunt considerați profesori. Ca urmare, ”carieră” înseamnă să te muți de la o ”școală proastă” la o ”școală bună” de unde să ieși la pensie sau să ”avansezi” (acest lucru fiind, de fapt, un pas lateral) în funcții de ”îndrumare și control”.

Aceste postări indică persistența unui model profesional (și a unor mentalități) de tip ”profesor-funcționar” – de ce, explic mai jos. De remarcat că profesorii ajunși în Minister chiar aleg să devină funcționari publici fără vreo mare durere.

1. Modelul actual: ”profesorul funcționar”

Spun ”profesor funcționar” nu la mișto sau depreciativ (funcționarii publici competenți sunt necesari și Foarte importanți pentru o administrație publică eficientă și în slujba cetățeanului), ci pentru că există multe similitudini de statut și în mentalități între ”cadrul didactic” (vedeți, nu-i mai spun profesor…) și ”funcționarul public”. Chiar recomand citirea în paralel a Statutului din LEN și a Legii funcționarilor publici”

• Citește mai mult pe Edupedu.ro