Șerban Nicolae, despre „umbra PSD”: Calm și solidaritate, dragi colegi. Fruntea sus și mintea limpede! Electoratul român e majoritar de stânga, și în țară și în diaspora, chiar și când aleg liberali bugetari și anticomuniști de promenadă
Senatorul Șerban Nicolae postează pe pagina sa de Facebook un text despre „umbra PSD” și își îndeamnă colegii la calm și solidaritate. El susține că electoratul român este majoritar de stânga, și în țară și în diaspora, chiar și când aleg liberali bugetari și anticomuniști de promenadă, iar problemele PSD vin din interior.
Postarea lui Șerban Nicolae:
Umbra Partidul Social Democrat. La alegeri…
Calm. Mai ales că suntem după un nou eșec al alegerilor prezidențiale pentru candidatul Partidului Social Democrat, al patrulea consecutiv. Nu se fac judecăți „pe genunchi” și nu se iau decizii „la cald”. Riscăm să fim din nou superficiali în analiză și neinspirați în soluții. Calm și solidaritate, dragi colegi. Fruntea sus și mintea limpede! Dar cu sinceritate și onestitate. Fără soluții-miracol, fără fuziuni-salvatoare și fără importuri de „providențiali”.
Electoratul român este majoritar de stânga. Și în țară și în diaspora. Chiar și când aleg liberali bugetari și anticomuniști de promenadă. Multă ipocrizie, multă mistificare și multă manipulare.
Problemele PSD vin, însă, în cea mai mare parte din interior. Tot în interior trebuie căutate și soluțiile. Dar fără metehnele cumetriilor și ale ipocritelor sensibilități. „E băiat bun” și „e colegul nostru” (fără deosebire de gen!) sunt scuze care n-au funcționat niciodată, mai ales dacă eșecul ne afectează pe toți. Pentru cei care știu ce înseamnă cu adevărat politica, „singura soluție” este întotdeauna cea mai proastă opțiune. Cu „nu se putea altfel” și cu „n-aveam altă opțiune” nu vom obține alt rezultat. Am pierdut alegerile într-o competiție în care locul al doilea nu contează. Din nou. Nu ajută la nimic să ne concentrăm pe două-trei punctulețe albe în întuneric. Avem resurse și avem forță. Demnitatea, solidaritatea, competența, curajul și sinceritatea sunt, sau ar trebui să fie, armele noastre în competițiile electorale viitoare.
Adevărații oameni de stânga sunt determinați, asumați și implicați. Să fim exact așa, să facem noi alegerile corecte în interior și abia apoi să câștigăm alegerile în competițiile cu adversarii. Eu am să vă rămân alături și am încredere în viitor.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
29 comentarii