G4Media.ro

Șerban Pop, fostul șef al Fiscului, trimis în judecată de DNA pentru…

Sorin Ovidiu Vantu pleaca de la DNA dupa ce a fost audiat de procurori, joi, 28 iulie 2016. Inquam Photos / George Calin

Șerban Pop, fostul șef al Fiscului, trimis în judecată de DNA pentru o presupusă șpagă de 2,5 milioane de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Șerban Pop, fostul președinte al ANAF, pentru că ar fi luată mită de 2,5 milioane de euro de la un om de afaceri căruia i-a înlesnit o rambursare de TVA de 48 de milioane de euro, potrivit unui comunicat DNA.

Omul de afaceri care l-ar fi mituit pe Pop, pe atunci vicepreședinte ANAF, ar fi Sorin Ovidiu Vîntu, potrivit surselor G4Media.ro.

Procurorii susțin că Pop a primit mita în patru tranșe, în conturile unor companii off shore pe care le controla prin interpuși.

Banii ar fi fost primiți de Pop în perioada 8 septembrie – 23 decembrie 2008.

După primirea sumei aferente rambursării, aproximativ jumătate din banii încasaţi de firma omului de afaceri ar fi fost transferaţi într-un cont deschis la o bancă din Ungaria, iar de aici către două firme offshore controlate de același om de afaceri. De acolo, 2.500.000 euro au fost transferaţi mai departe, în conturile unor firme offshore din Cipru controlate de Șerban Pop, prin intermediar, susține DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București cu solicitarea de menținere a măsurilor asigurătorii.

Foto: Sorin Ovidiu Vîntu (Inquam Photos / George Călin)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Din pacate, cam toate dosarele bazate pe declaratiile lui Vantu s-au cam dus pe apa Sambetei.
    Ori Vantu minte ca sa se razbune pe fostii lui complici, ori dovezile sunt atat de bine ascunse incat sunt de negasit, ori mafia din justitie inca actioneaza nestingherita la comenzile venite de…naiba mai stie de unde si de la cine.

  2. 3 ani cu suspendare? Sau, hai, cu treacă de la mine, 5 ani cu executare din care face 18 luni? Și trăiește după aia din milioanele alea?