G4Media.ro

Serbia reprimă protestele izbucnite pe fondul acuzațiilor de măsluire a rezultatelor alegerilor…

Photo by Andrej ISAKOVIC / AFP

Serbia reprimă protestele izbucnite pe fondul acuzațiilor de măsluire a rezultatelor alegerilor electorale / Zeci de manifestanți au fost reținuți de poliție

Zeci de persoane au fost reținute în timpul protestelor în masă din Serbia, pe fondul acuzațiilor că alegerile parlamentare și locale de la începutul acestei luni au fost fraudate în favoarea partidului de guvernământ, relatează Politico.

Mii de persoane s-au adunat luni seară în fața unei secții de poliție din capitala Belgrad, cerând eliberarea a cel puțin 38 de demonstranți despre care se crede că au fost arestați. Autoritățile au tras cu gaze lacrimogene în mulțimea care cu o zi înainte a încercat să ia cu asalt primăria, în timp ce opoziția a cerut Occidentului să investigheze rezultatul votului.

Manifestanții au blocat traficul în cadrul celei de-a opta zi de proteste de la alegerile parlamentare și locale din 17 decembrie, în urma cărora coaliția de guvernare a obținut majoritatea în adunarea națională.

Partidul populist al președintelui Serbiei Aleksandar Vučić, Partidul Progresist Sârb, care deține puterea din 2012, și-a declarat victoria în ciuda îngrijorărilor observatorilor internaționali care au apreciat că votul „a fost marcat de o retorică dură, de prejudecăți în mass-media, de presiuni asupra angajaților din sectorul public și de utilizarea abuzivă a resurselor publice”.

Observatorul independent al alegerilor din Serbia, CRTA, a concluzionat că rezultatele unor curse extrem de disputate în capitală „nu reflectă voința autentică a locuitorilor care au votat”.

Ambasadorul SUA la Belgrad, Christopher R. Hill, a declarat că „toți cetățenii Serbiei au dreptul de a fi ascultați și responsabilitatea de a-și exprima opiniile politice în mod pașnic și fără a recurge la violență”.

Cu toate acestea, ambasadorul rus în Serbia, Alexander Boțan-Kharchenko, a afirmat că opoziția încearcă să răstoarne guvernul „pe baza experienței Maidanului”, care a dus la înlăturarea guvernului ucrainean susținut de Moscova în 2014, în urma protestelor împotriva corupției și a brutalității guvernului. El nu a prezentat nicio dovadă pentru a susține afirmațiile privind ingerința externă, iar Washingtonul a făcut apel în mod repetat la calm.

Vučić a căutat să consolideze legăturile economice cu UE, dar, în același timp, a urmărit relații politice mai strânse cu Kremlinul chiar de la începutul invaziei la scară largă a Ucrainei. În ultimele luni, tensiunile s-au amplificat și cu statul vecin Kosovo, pe fondul avertismentelor privind reluarea violențelor etnice în statul recunoscut parțial, despre care Serbia susține că este propriul său teritoriu.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Cine crede ca la noi e mai democratie va avea un soc in 2024.

  2. La fel ne vor măslui alegerile si nouă nucleul rusofil ex – FSN acum știut ca PSD-PNL-UDMR-AUR!

  3. Spre asta se indreapta si Romania. Nu uitati de 10 august si sper sa nu creada vreun haurolac ca va fi diferit cu haur la putere

  4. Era și timpul. Chiar mă întrebam de ce nu folosesc tehnologia chineză de supraveghere și intimidare ca precis au primit destulă și a fost aplicată cu succes în Hong Kong și nu numai.