G4Media.ro

Serbia, Ungaria şi Austria vor asigura patrule suplimentare la frontierele sudice pentru…

Sursa foto: Captură video – Twitter / Border Committee of the Republic of Belarus (Госпогранкомитет Беларуси)

Serbia, Ungaria şi Austria vor asigura patrule suplimentare la frontierele sudice pentru a opri fluxul de migranți ilegali

Serbia, Ungaria şi Austria au convenit miercuri să desfăşoare patrule de poliţie suplimentare la frontierele sudice şi să-şi alinieze politica de vize cu cea a Uniunii Europene, pentru a opri fluxul de migranţi ilegali către Occident prin Balcanii de Vest, relatează Reuters.

Ruta Balcanilor de Vest, via Turcia, Bulgaria, Macedonia de Nord şi Serbia, rămâne principala cale de migraţie către UE, a indicat în septembrie Frontex (Agenţia europeană pentru poliţie de frontieră şi gardă de coastă), în august înregistrându-se o creştere de 141%, până la 15.900, a numărului de traversări ilegale.

„Am convenit să mobilizăm mai mulţi poliţişti la graniţa cu Macedonia de Nord”, a declarat preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, într-o conferinţă de presă după semnarea unui memorandum de cooperare cu premierii Ungariei şi Austriei, Viktor Orban şi Karl Nehammer.

Viktor Orban a amintit cu acest prilej că Ungaria a împiedicat până acum în acest an 250.000 de treceri ilegale de frontieră, mare parte organizate de traficanţi înarmaţi. El a descris totodată drept „dificilă” situaţia de la graniţa cu Serbia.

„Migraţia ilegală nu trebuie gestionată, trebuie oprită”, a spus Orban.

Karl Nehammer a afirmat că Austria va desfăşura 100 de ofiţeri de poliţie în ajutorul colegilor lor sârbi pentru a patrula la graniţa cu Macedonia de Nord. „Va exista suport tehnic, ca de exemplu camere cu termoviziune, drone şi vehicule”, a spus cancelarul austriac.

Acesta a salutat faptul că Belgradul a pus capăt sistemului de acces fără viză pentru Burundi şi Tunisia şi că va face acelaşi lucru şi în privinţa Indiei. „Îi sunt recunoscător preşedintelui Serbiei pentru că face multe pentru a pune capăt ‘ turismului de azil ‘ „, a menţionat Nehammer.

Aleksandar Vucic a mai spus că Serbia îşi va alinia politicile de viză cu cele din UE.

Luna trecută, aminteşte Reuters, Bruxelles a avertizat Belgradul că în Serbia vin migranţi care profită de mecanismul de intrare fără vize convenit de Belgrad cu o serie de ţări – inclusiv India, Burundi sau Cuba – în schimbul refuzului acestora de a recunoaşte independenţa Kosovo.

Vucic a indicat de asemenea că Serbia, Austria şi Ungaria au convenit să-şi împartă cheltuielile cu expulzarea migranţilor blocaţi în ţara balcanică.

sursa: Agerpres.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Bn că vom intra in spatiu cosmos