Serena Wiliams ”abia așteaptă” să o întâlnească pe Simona Halep în finala de sâmbătă: ”Simona a jucat incredibil azi, mereu au fost meciuri grele cu ea”
Simona Halep a câștigat semifinala de joi împotriva Elinei Svitolina și o va întâlni, sâmbătă, în finala de la Wimbledon, pe Serena Wiliams. Halep și Wiliams au mai jucat o finală, iar întâlnirile dintre cele două au fost mereu spectaculoase. Jucătoarea americană a declarat, după semifinala jucată de Halep joi, că aceasta a ”jucat incredibil” și că ”abia așteaptă” să o întâlnească în finală:
„Mă simt mult mai bine, joc din ce în ce mai bine şi fac ce ştiu mai bine, joc tenis. Mie îmi place ce fac, mă trezesc dimineaţa, joc tenis, în faţa mulţimii de la Wimbledon, sunt bună la ce fac, mă simt bine. Simona a jucat incredibil azi, mereu au fost meciuri grele cu ea, abia aştept să ne întâlnim sâmbătă”, a declarat Williams la Eurosport, citată de News.ro.
Serena Williams, locul 10 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-2, pe sportiva cehă Barbora Strycova, locul 54 WTA, calificându-se în finala turneului de la Wimbledon.
Williams conduce cu scorul de 9-1 în întâlnirile directe cu Simona Halep. Ultima dată ele s-au întâlnit în optimile de finală ale Australian Open, în acest an, când americanca s-a impus scorul de 6-1, 4-6, 6-4. Aceasta a fost prima partidă dintre cele două după ce Serena Williams a devenit mamă, în septembrie 2017.
Cele două au mai jucat o finală, în 2015, la Cincinnati, când tot Serena a câştigat, cu 6-3, 7-6 (5).
sursa foto: captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii