Serghei Kirienko, adjunctul șefului de cabinet al lui Putin, vizitează Hersonul controlat de Rusia
Unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Vladimir Putin, Serghei Kirienko, a vizitat orașul Herson, controlat de Rusia, a declarat guvernatorul instalat de Rusia în Crimeea, citat de Sky News.
Primul adjunct al șefului de cabinet al lui Putin a vizitat portul de feriboturi care evacuează oameni înainte de o așteptată ofensivă ucraineană, a declarat șeful instalat de Rusia în Crimeea, Serghei Aksionov.
„Activitatea de organizare a plecării rezidenților a fost finalizată”, a declarat Aksionov.
Herson a fost marcat de lupte intense în ultimele săptămâni și este un obiectiv principal atât pentru Ucraina, cât și pentru Rusia, din cauza râului și a portului său maritim important.
Aksionov a adăugat că Serghei Kirienko a vizitat centrala nucleară din Zaporijia și a vorbit cu personalul.
Orașul Herson este capitala unei regiuni cu același nume, care a fost una dintre cele patru anexate ilegal de Rusia luna trecută, după referendumuri catalogate drept o „farsă” de către Occident.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank