G4Media.ro

Serghei Lavrov vorbește la televiziunea de stat rusă despre asemănările dintre războiul…

Sursa/Site-ul oficial al MAE rus

Serghei Lavrov vorbește la televiziunea de stat rusă despre asemănările dintre războiul din Ucraina și criza rachetelor cubaneze, episod emblematic pentru înarmarea nucleară SUA-Rusia în anii ’60

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și-a exprimat duminică „speranța” că președintele american Joe Biden își va aminti de Criza rachetelor din Cuba din 1962 în abordarea războiului din Ucraina, relatează Reuters, citată de The Guardian.

Într-un interviu pentru un documentar al televiziunii ruse de stat, Lavrov a declarat că există „similitudini” între războiul în curs de desfășurare din Ucraina și confruntarea din 1962, în primul rând pentru că Rusia este acum amenințată de armele occidentale din Ucraina.

Confruntarea tensionată din timpul Războiului Rece s-a desfășurat atunci când președintele american John F. Kennedy a constatat că liderul sovietic Nikita Hrușciov a desfășurat rachete nucleare în Cuba – un moment definitoriu considerat pe scară largă ca fiind cel mai apropiat punct în care SUA și URSS au ajuns de un război nuclear.

„Sper că, în situația de astăzi, președintele Joe Biden va avea mai multe oportunități de a înțelege cine dă ordine și cum”, a declarat Lavrov. „Această situație este foarte îngrijorătoare”.

„Diferența este că în îndepărtatul 1962, Hrușciov și Kennedy au găsit puterea de a da dovadă de responsabilitate și înțelepciune, iar acum nu vedem o astfel de disponibilitate din partea Washingtonului și a sateliților săi”, a continuat el.

Lavrov a adăugat că „disponibilitatea” Rusiei și a președintelui său Vladimir Putin pentru negocieri „rămâne neschimbată”.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. He he he 😂

  2. Rușii au pierdut atunci, vor pierde și acum.

    • De fapt, per total, rușii au castigat atunci : SUA a trebuit sa retraga rachetele din Turcia

    • AlexL, nope, SUA plănuiau deja sa retragă rachetele alea. Rusii au pretins ca e o concesie ca sa nu recunoască public ca au fost umiliți.
      La fel ca acum, Javrov are dreptate, situațiile sunt similare, Rusia da din colt in colt cautând o ieșire.

  3. Nu se compara situațiile. A mai făcut nebunu ăsta niște afirmații care nu au dovedit decât că omu e dement. Rusia trebuie trebuie lovită direct în cremlin,tot cuibul de nebuni ras după fața pământului.

  4. „” Vă arătăm tot timpul nucleara ca să nu vedeți că avem pantalonii rupți în coor””

  5. …zici ca privesti razboiul din koreea 1950-1953

  6. Si finalul va fi la fel?

  7. Invadarea Ucrainei, a dovedit că doar vorba e de armata rusă! Daca Rusia nu ar avea arme nucleare, ar fi relativ ușor de învins!
    Sunt curios dacă după încheierea războiului, Rusia va mai fi pe locul 2, in clasamentul Global FirePower!

  8. Diferenta e ca voi nu sunteti Hrușciov ca sa bateti cu pantoful in masa, sunteti niste mafioti penali.

  9. Lasati dezinformarea …… Fiti demni si responsabili