Serviciile de informaţii de pe mapamond ar fi anticipat apariţia coronavirusului, dar avertismentele lor ar fi fost ignorate de guverne

Serviciile de informaţii de pe mapamond au anticipat apariţia coronavirusului, dar au fost ignorate de guverne care, confruntate cu amploarea epidemiei de COVID-19, ar putea de acum încolo să le încredinţeze un rol sporit în supravegherea riscului sanitar, notează vineri AFP într-o analiză.

Un pacient-zero necunoscut, originea maladiei dezbătută, multe state adesea nepregătite: COVID-19 a surprins o parte din umanitate pe picior greşit.

Dar pentru spioni, care îşi fac o profesie din vigilenţă, „este o problemă de definire şi de previziune a politicilor, nu a serviciilor”, afirmă Alain Chouet, fost înalt responsabil al serviciilor de informaţii externe franceze (DGSE), agasat că suspiciunile ar putea plana asupra foştilor săi colegi. „Epidemiile există una în medie la fiecare cinci ani, aceasta ar fi trebuit să fie o preocupare a autorităţilor politice franceze”, remarcă el.

Profesorul Robert Blendon, de la Universitatea Harvard, confirmă că serviciile americane au identificat de mult timp riscul epidemic şi „l-au avertizat pe preşedintele Donald Trump că au probe despre un potenţial de epidemie în fază incipientă”.

De mult timp, serviciile de informaţii supraveghează riscul sanitar. Spionajul american s-a interesat de exemplu îndeaproape de HIV. Iar „la sfârşitul anilor 1990, unele rapoarte leagă securitatea sanitară de riscurile foametei, secetei şi chiar războiului”, aminteşte Damien Van Puyvelde, conferenţiar în domeniul serviciilor informaţiilor şi securităţii internaţionale la Universitatea din Glasgow (Scoţia).

În ianuarie 2000, un raport al CIA evoca ameninţarea reprezentată de maladiile infecţioase la nivel mondial. Toată această muncă „ar fi meritat să fie luată mai în serios” în cancelariile lumii, apreciază Van Puyvelde.

Dar, în general, responsabilii politici aleşi sunt reticenţi cu privire la mobilizarea unor bugete importante pentru o ameninţare ipotetică, îşi exprimă regretul Robert Blendon. „Adevărata problemă este de a şti dacă vom învăţa şi vom investi astfel încât în cinci sau zece ani, când ceva asemănător se va produce din nou, ţările să poată reacţiona foarte rapid”, spune el.

În plus, impactul economic, social şi geopolitic al noului coronavirus este atât de mare încât subiectul riscă să se adauge listei de priorităţi ale serviciilor de securitate, unde prevalează sursele de informare directă, imaginile prin satelit, semnalele electromagnetice, supravegherea reţelelor de socializare sau datele despre conexiuni.

„Aceste mijloace ar putea fi utile în mod special când o ţară încearcă să ascundă amploarea unei epidemii”, subliniază Van Puyvelde.

Lucru deloc neglijabil, date fiind opacitatea în gestionarea maladiei de către numeroase ţări, criticile care vizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi nenumăratele strategii naţionale, stabilite adeseori de către state fără concertare cu vecinii lor.

Evenimentele de la 11 septembrie 2001 au bulversat paradigma contraterorismului. Este oare posibil ca COVID-19 să schimbe modul în care se va ţine seama de riscul sanitar? – se întreabă AFP.

În Rusia, „se va dezvolta o nouă prioritate în materie de securitate”, pronostichează Vadim Koziulin, expert în securitate la centrul PIR, un think-tank independent de la Moscova, care evocă crearea în viitor a „noi departamente pentru securitatea epidemiologică” de către serviciile ruse responsabile de mult timp cu supravegherea riscurilor nucleare şi biologice.

„Şocul pandemiei va genera o cerere de implicare nouă a actorilor din domeniul apărării şi securităţii, cu această miză, inclusiv din partea serviciilor de informaţii”, întăreşte la rândul său Institutul de cercetare strategică a şcolii militare franceze IRSEM, într-un document postat joi online.

Criza „nu poate fi considerată ca o eroare a serviciilor de informaţii”, relevă documentul, subliniind că „ea ar putea relansa veleităţile de achiziţii de arme biologice de către actori non-statali. Este vorba de o problemă directă de contraproliferare”.

Rămâne o problemă, nu chiar anodină: dacă supravegherea creşte, medicii vor trebui să facă spionaj sau se va cere spionilor să facă medicină?

„Medicilor le-ar plăcea să împărtăşească ceea ce ştiu, adică să publice, ceea ce provoacă mâncărimi tuturor ofiţerilor de informaţii”, se amuză Benjamin Queyriaux, medic epidemiolog, ex-consilier medical al NATO la Bruxelles.

Cele două lumi vor trebui să facă schimb de informaţii şi preocupări, insistă Queyriaux. „Dacă se doreşte să se progreseze, suntem condamnaţi să colaborăm şi să avem încredere unii în alţii”, mai spune el.