Serviciile secrete la control. Pot fi utilizate interceptările în dosarele de corupție? O dezbatere obligatorie

Decizia aparent pripită a coaliție PSD-PNL-UDMR, care și-a negat poziția inițială printr-o umilitoare piruetă politică, a readus serviciile secrete în dosarele de corupție, dacă ultimele modificări votate în Parlament vor deveni lege și nu vor fi cenzurate de CCR. De data asta doar cu interceptările pe mandatele de siguranță națională (relativ puține). Coaliția nu a impus însă nici un control în justiție, nici o procedură de contestare a acestor înregistrări. Cu alte cuvinte, serviciile scapă de responsabilitatea democratică.

Și așa ajungem la uimirea jurnalistului BBC Stephen Sackur care, bulversat de lipsa explicațiilor logice ale ministrului Aurescu despre secretomania autorităților, a ajuns să să-l întrebe dacă România e o democrație.

Da, România e o democrație. Tânără, de doar 33 de ani, cu multe hibe și procese influențate de actori ce nu dau socoteală la vot, totuși o democrație. Pericolul lipsei de transparență, al lipsei răspunderii democratice există însă. Sub regimul Iohannis, el a ajuns la un punct culminant. În fond, semnalul dat de președinte e clar: nu a mai dat un interviu de șase ani, ultima conferință de presă datează din 5 iulie 2022, când una din temele principale a fost tocmai legislația serviciilor secrete.

Infantilizarea cetățenilor, faptul că sunt tratați ca inepți copii de grădiniță incapabili să înțeleagă rațiunile de stat au fost posibile datorită acestui cult al secretizării ce persistă din perioada comunistă și care a fost consolidat de comportamentul personal al șefului statului. Cum altfel ar fi fost posibil ca o decizie crucială precum eventualul sprijin militar pentru Ucraina să fie ținută complet secretă de un an? De aici și nedumerirea jurnalistului BBC, confruntat cu un refuz irațional de dialog pe o temă crucială. Să ne înțelegem: nimeni nu cere detaliile operaționale și logistice ale eventualului ajutor militar pentru Ucraina, ci doar comunicarea publică a unei decizii, oricare ar fi ea. Cred că publicul e suficient de matur pentru a înțelege o astfel de decizie.

Înapoi la decizia coaliției. Atenție: Parlamentul a decis utilizarea interceptărilor făcute de servicii pe mandate de siguranță națională ca probe în dosarele de corupție (e vorba de circa 2.000 de astfel de mandate anual, potrivit datelor Parchetului General), și nu a interceptărilor pe mandate judiciare (mult mai numeroase, peste 30.000 anual). Corupția e o amenințare atât de puternică la adresa democrației și a securității naționale, încât decizia pare corectă.

Problematică e însă lipsa filtrelor în calea unor posibile abuzuri ale serviciilor de informații. Literatura de specialitate e plină de exemple: chiar și în societăți avansate, lipsa controlului asupra serviciilor de informații duce la derapaje anti-democratice. În România am avut nenumărate exemple de astfel de comportamente, discuția nu mai e nicidecum una teoretică.

Pe scurt, justițiabilii trebuie să aibă la îndemână metode prin care să conteste aceste interceptări, iar justiția să aibă mecanismele de a corecta eventualele derapaje fie în camera preliminară. În caz contrar, vor apărea două probleme. Prima – de ordin practic: dosarele astfel construite de procurori pot fi dinamitate de o eventuală decizie a CCR. A doua, de ordin general: lipsa de responsabilitate a serviciilor de informații.

Or, cred că România e suficient de matură acum pentru a purta în sfârșit discuția amânată prea mult timp: cum punem serviciile de informații sub un control democratic real. Momentul e propice din mai multe motive.

• În primul rând, ne apropiem de campania electorală multiplă din 2024, și e timpul să știm cum se poziționează partidele politice pe o temă crucială, astfel încât cetățenii să își exercite votul și în funcție de acest parametru.
• În al doilea rând, interesul pentru temă a fost lansat încă din 2022, când G4Media a dezvăluit în exclusivitate proiectele nocive ale legilor securității, elaborate chiar de serviciile secrete sub coordonarea Cotroceniului.

Discuția trebuie să fie una consistentă, cu dezbateri reale care să implice toate părțile implicate: serviciile însele, puterile executivă, legislativă și judecătorească, societatea civilă. Provocările sunt cu atât mai puternice într-o democrație tânără, precum România, cu un trecut dureros legat de influența serviciilor secrete. Controlul civil trebuie gândit astfel încât să nu împiedice exercitarea misiunilor de securitate națională într-o regiune dominată de agresiunile hibride exercitate de Rusia și aliații săi, precum Ungaria, dar să protejeze drepturile civile.

Iar dezbaterea trebuie să aibă un punct clar de plecare. În acest moment, puterea serviciilor e nejustificat de mare în raport cu controlul civil asupra lor.

De ce e atât de mare? Iată principalele argumente.

Serviciile ar putea fi implicate în anchetele penale. Interceptările pe mandate de siguranță națională pot fi utilizate acum într-o multitudine de dosare – de la corupție la evaziune fiscală, de la trafic de droguri la infracţiuni cu fonduri UE. Să nu uităm însă că CCR a exclus printr-o decizie corupția din lista amenințărilor la adresa siguranței naționale și nu e clar dacă amendamentele votate în Parlament rezistă testului constituțional. De altfel, G4Media a scris că Înalta Curte ia în calcul sesizarea CCR privind modificările la Codurile penale.

Serviciile secrete sunt implicate în decizii guvernamentale. SRI și SIE au un rol formal, stabilit prin OUG de guvernul Ciucă, în evaluarea investițiilor străine directe din țări non-UE de peste 2 milioane de euro, inclusiv la investițiile în mass-media. De asemenea, serviciile au un rol tot mai mare în marile proiecte publice de digitalizare, precum cloud-ul guvernamental.

Serviciile secrete sunt implicate în economie, prin posibilitatea de a-și deschide firme sub acoperire fără nici un control eficient. Or, mărturiile din diferite piețe sectoriale arată că firme percepute ca apropiate sau chiar controlate de servicii au un tratament preferențial și ajung să distorsioneze puternic acele firme.

Implicarea serviciilor secrete în politică este și ea un subiect omniprezent. De la numirea la CCR a unor personaje apropiate de servicii, precum Bogdan Licu, la numirea a zeci de miniștri, secretari de stat, șefi de agenții ori secretari generali ce au legături documentate în serviciile – toate arată prost pentru democrație. Ca să nu mai vorbim de zecile de politicieni care se laudă în discuții cu relațiile lor ”în pădurea de pe stânga ori de pe dreapta” (aluzii la sediile SRI și SIE din nordul Bucureștiului) și le fac diferite servicii.

În paralel, actualul control civil e deficitar. Comisiile de control din Parlament par mai degrabă controlate ele însele de servicii, iar susținerea rapoartelor de activitate în Parlament a devenit facultativă. Ca să nu mai vorbim de faptul că în comisiile de control, dactilografii vin chiar de la servicii, potrivit unei decizii luate în trecut de un șef al comisiei – cum mai poate fi decis un control inopinat dacă serviciul e prezent non-stop la lucrări?

De asemenea, controlul din partea altor instituții e inexistent (vezi sfiala Curții de Conturi).

Dezbaterea despre rolul serviciilor trebuie să pornească așadar pe câteva paliere. Și cu conștiința faptului că serviciile s-au profesionalizat masiv în ceea ce privește componenta operațională. SRI e un partener real și un furnizor valoros de expertiză pentru omologii din NATO. SIE și direcția de informații a Armatei au fost lăudate de generalul David Petraeus, fost director CIA, pentru aportul pe teatrele de război din Orientul Mijlociu. SPP are parteneriat oficial cu ONU pentru protecția demnitarilor străini și pentru furnizare de training și expertiză.

Controlul pe verticală. Serviciile de informații trebuie puse efectiv sub control parlamentar, pentru că ce există acum este un control mai degrabă formal. Modalități eficiente există în majoritatea statelor membre UE și NATO, ele trebuie preluate în legislație și aplicate cu strictețe.

Printre ele se numără și limitarea numărului de mandate ale directorilor de servicii și prim-adjuncților acestora, precum și elaborarea unui mecanism clar de încetare a mandatului.

Controlul pe orizontală. Instituțiile de control ale statului – Curtea de Conturi, Autoritatea de Audit, Avocatul Poporului, Agenția Națională pentru Integritate – trebuie încurajate să își exercite atribuțiile și în legătură cu serviciile de informații, fără teama absurdă că astfel de acțiuni le-ar putea aduce prejudicii. Exemplul SUA e relevant: marile operațiuni ale serviciilor de intelligence sunt puse sub lupă de instituții și Parlament.

Controlul în justiție. Orice implicare formală a serviciilor de informații în dosare, prin furnizarea de probe, trebuie supusă unor filtre care să asigure dreptul justițiabilului la un proces corect, derulat cu respectarea drepturilor civile. Există însă un curent puternic în justiție și în societatea civilă care cere ca serviciile să nu fie implicate deloc în anchete penale, că nu e treaba lor să furnizeze probe, ci doar informații. Toate aceste poziții trebuie dezbătute.

Discuția despre creșterea controlului civil asupra serviciilor speciale trebuie să pornească de la ideea că acestea își măresc credibilitatea, eficiența și gradul de profesionalism odată ce acest control e real și eficient. Ar pierde doar influența ilegitimă în societate, dar acesta ar fi în interesul general al cetățenilor.

Și dezbaterile trebuie să le privească pe toate, fără favoritisme și părtinire: SRI, SIE, STS, SPP, Direcția de Informații a Armatei, Direcția Generală de Protecție Internă din Ministerul de Interne. Cine o începe?