Serviciul de securitate al Ucrainei a arestat un fost agent KGB care a ajutat la direcționarea atacurilor rusești cu rachete în martie, soldate cu peste 50 de militari uciși
Serviciul de securitate al Ucrainei a transmis marţi că a arestat un fost agent KGB care a ajutat la direcţionarea atacurilor ruseşti cu rachete care au ucis peste 50 de soldaţi la o unitate militară în vestul ţării în martie, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Suspectul a trimis poziţionarea ţintelor de la centrul de instruire militară Iavoriv către o agenţie rusă nespecificată folosind aplicaţia de mesagerie Telegram, au precizat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) şi procurori locali.
„În urma atacurilor cu rachetă asupra centrului de instruire de la Iavoriv, peste 50 de soldaţi au murit şi aproape 150 au fost răniţi”, a transmis SBU pe Telegram.
După atac, Ucraina a precizat că 35 de militari au fost ucişi în centrul respectiv, care se află la 25 de km distanţă de graniţa cu Polonia.
Suspectul, un localnic din oraşul Lvov din vest, este în detenţie şi anchetat pentru trădare, a precizat procuratura.
Sursa foto: Unsplash
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii