Sesizarea președintelui Iohannis privind legea care condiționează educația sexuală în școală de acordul părinților va fi discutată de Curtea Constituțională în 16 septembrie, după începutul anului școlar
Sesizarea președintelui Iohannis privind legea care condiționează educația sexuală în școală de acordul părinților va fi discutată de Curtea Constituțională în 16 septembrie, la două zile după începerea anului școlar.
Prin urmare, „educația sanitară” – cum a fost redenumită în lege educația sexuală – nu va fi predată în școli nici în următorul an școlar.
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 16 septembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ care modifică legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, au precizat, luni, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.
Pe 24 iunie, președintele Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituțională această lege care condiționează educația sexuală în școală de acceptul părinților. Inițiativa PSD și PNL prin care predarea educației sexuale în școli este eliminată, fiind înlocuită cu ”educație sanitară” pentru care este nevoie de acordul expres al părinților, a fost adoptată de Parlament în 3 iunie.
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a făcut apel atunci la deputaţii PSD şi PNL „să nu blocheze” predarea educaţiei sexuale în şcoli, în contextul în care România este ţara cu cel mai mare număr de mame minore din Europa. Solicitarea sa a fost însă ignorată de celelalte partide.
Foto: Pixabay.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii