G4Media.ro

Sezonul de schi se apropie de final, în Poiană: Majoritatea pârtiilor din…

Sursa foto: Pixabay

Sezonul de schi se apropie de final, în Poiană: Majoritatea pârtiilor din partea superioară a Masivului Postăvaru sunt deschise / Pârtiile care ajung până în Poiană au zone cu strat insuficient de zăpadă sau cu pietre

Sezonul de schi se apropie de final în Poiana Brașov, iar în acest moment mai multe pârtii sunt impracticabile. Majoritatea pârtiilor din partea superioară a Masivului Postăvaru sunt deschise, iar excepția este doar o bucată din pârtia Lupului, cunoscută ca S-ul mare. Stratul de zăpadă bătătorită măsoară între 20 și 30 de centimetri și se schiază în condiții bune până în zona Platoului Ruia, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.

Cea mai bună zăpadă este până în jurul prânzului, deoarece odată cu creșterea temperaturii, zăpada devine grea și solicită foarte tare articulațiile genunchiului. Se poate schia până jos în Poiana Brașov doar pe pârtiile Drumul Roșu și Sulinar, însă pe ambele pârtii sunt zone cu strat insuficient de zăpadă sau cu pietre, mai ales pe margine. Așadar, trebuie atenție deosebită în practicarea sporturilor de iarnă pe cele două pârtii. De la Platoul Ruia în jos sunt închise Lupului inferior și Subteleferic. Pe ambele, stratul de zăpadă este insuficient, cu toate că în anumite zile în care temperaturile au permis au fost pornite instalațiile de produs zăpadă artificială.

În partea inferioară mai sunt deschise cele două pârtii de începători – Bradul și Stadion – dar pe Bradul se poate schia numai pe jumătatea din dreapta a pârtiei și pe ambele zăpada este moale încă de dimineață.

Când vine vorba de instalațiile de transport pe cablu, mai funcționează doar telegondola, telecabina Capra Neagră, telescaunul Ruia și teleschiurile Bradul și Stadion. În următoarea perioadă se anunță temperaturi din ce în ce mai ridicate, așadar este posibil ca sezonul de schi să se încheie foarte curând

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...