Sfârșitul liderului maxim

A fost autocratul fără sprijin popular, liderul maxim refugiat pe câmp în campania electorală de frica oamenilor, rușinea liderilor supremi de pretutindeni. A sfârșit într-un cor de huiduieli planetar, pierzând rușinos alegerile, izolat în UE, urât și detestat inclusiv de ai lui.

În ziua condamnării sale la închisoare, nimeni n-a simițit nevoia să-l apere, dimpotrivă, s-au găsit destui în propriul partid care să-l trimită direct în neant.

O țară întreagă a răsuflat ușurată. Unii s-au bucurat atât de tare, încât au ieșit din case să-l vadă în drum spre penitenciarul Rahova unde urma să se predea.

Televiziunile au transmis live din fața casei sale sperând să prindă momentul când iese din scenă și au transmis în directul drumul spre închisoare. Mașina a ridicat valuri de ură în urma ei și a lăsat în spate un partid în degringoladă.

Spre stupoarea generală, tocmai Viorica Dăncilă a tras cortina peste episodul Dragnea, anunțând că nu va comenta în nici un fel o decizie a instanțelor de judecată. End of story.

Ce imagini, de neînchipuit cu doar câteva zile în urmă! Cine ar fi crezut că totul se va termina atât de sec, atât de lipsit de glorie, într-un derizoriu absolut? Ieri era the big boss, azi e zero, nimic, istorie.

Celui de-al treilea om în stat i-a lipsit până în ultimul moment minima decență, onoarea elementară de a demisiona pentru a nu intra în pușcărie direct din fruntea partidului și din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Orice dictator, cât de mic, cât de neînsemnat, s-ar cutremura. Votul a căzut ca o ghilotină și apoi condamnarea, fără ca liderul maxim să poată mișca un deget, oricât s-a luptat să distrugă statul timp de doi ani de zile.

Din toată reputația lui de cel mai puternic om din România s-a ales peste noapte praful. L-am văzut cu toții în mașina care îl ducea către secția de poliție privind în gol, întrebându-se parcă ce n-a mers bine? Unde a greșit? De ce i se întâmplă tocmai lui?

Dragnea a crezut că este mai puternic decât sistemul care l-a protejat ani de zile și mai isteț decât alegătorii pe care a încercat să-i tragă pe sfoară. A încercat să-i mituiască printr-un fel de schimb reciproc avantajos, eu vă dau bani, voi închideți ochii cât timp eu distrug tot statul pentru a mă salva, dar ceva n-a funcționat.

Ce n-a funcționat anume, cum a găsit societatea românească în cele din urmă resursele de a se opune, ce anume a făcut ca instituțiile să funcționeze mai departe în ciuda uriașelor presiuni la care au fost supuse, n-aș putea să spun cu precizie. Virtuțile democrației, probabil.

Aici a fost veriga slabă: Dragnea și PSD nu au avut niciodată o bază de susținere reală. Nu s-au bazat niciodată pe adepți convinși de ideologie, pe true believeri ca FIDESZ-ul lui Orban sau AKP-ul lui Erdogan.

Provincial, prafuit, cultivând un naționalism primitiv, a plictisit pe toată lumea cu discursurile lui insipide despre roșii, ridichi, pește și producții record la hectar, mai rău deât Ceaușescu într-o pasă proastă.

Bătăliile lui imaginare cu străinii, cu statul paralel, cu securiștii, parțial cu Soroș și cu multinaționalele au jignit inteligența medie și au încurcat rău de tot publicul needucat, care n-a înțeles până la urmă cine este dușmanul.

Partidul n-a crescut pe voturile unor alegători gata să moară pentru o idee, ci au cumpărat electorat cu bani cash, cu miraje propagandistice și falsuri grosolane. Au construit o ficțiune politică pură din minciună și manipulare, ajutați de un aparat de propagandă zelos și fără scrupule.

Cine este cu adevărat Liviu Dragnea, cel mai greu de oprit din nebunia distrugerii dintre toți cei care s-au crezut Dumnezei? Cine au fost Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Sebastian Ghiță, Elena Udrea, Traian Băsescu?

Doar niște politicieni abili, oameni de afaceri puternici sau i-a definit ceva în plus? Dacă au fost doar interfețele, delegații vremelnici ai unui sistem de putere care a condus România după 90, uneori din spatele cortinei, alteori la vedere?

Toți au avut secretul lor, cheița cu care au fost întorși până când într-o bună zi au ajuns să creadă că încarnează însăși Puterea.

Cam asta i-a pierdut pe toți: mania grandorii, paranoia, aroganța, ruperea de realitate. Căderea tuturor a început în momentul în care s-au crezut atotputernici, intangibili, deasupra legii. Nu întâmplător lui Năstase i se spunea Însuși, lui Băsescu Zeus iar despre ceilalți se vorbea mai mult în șoaptă când erau pe cai mari.

Dintre toți, Dragnea va rămâne în istorie drept cel mai ridicol, dar și cel mai periculos lider maxim din România ultimelor decenii. Totuși, unor Erdogan sau Orban le va fi rușine că au fost colegi de generație cu primul aspirant la statutul de dictator luat pe sus direct din  jilțul puterii și băgat la închisoare.