Sfatul salvamontiștilor: evitați Masivul Retezat în acest week-end
Pasionaţii de drumeţii sunt sfătuiţi de salvamontişti şi de rangerii Parcului Naţional Retezat (PNR) să evite deplasările pe traseele din masivul Retezat, la acest sfârşit de săptămână, deoarece ploile abundente au distrus o parte din drumurile de acces şi există pericolul ca unele maşini să rămână blocate în zonele montane, transmite Agerpres.
„Salvamont Hunedoara şi Administraţia Parcului Naţional Retezat avertizează asupra problemelor apărute în masivul Retezat din cauza ploilor abundente din ultimele 24 de ore. Astfel, în partea de nord a Retezatului, momentan nu se poate traversa din parcarea de la Gura Bucurei spre Poiana Pelegii. Nivelul Lăpuşnicului Mare a crescut până la puntea pe care se trece spre poiană. Dacă ploile continuă, nu se poate garanta pentru siguranţa drumurilor de acces”, a informat vineri Consiliul Judeţean Hunedoara.
În Retezatul Mic, accesul cu automobilele este compromis, după ce Jiul de Vest a ieşit din matcă, a adus aluviuni şi a dislocat porţiuni de asfalt. Pe DN 66A, în zona Valea de Peşti, o porţiune de drum s-a surpat, astfel că accesul auto spre Câmpu lui Neag este complet blocat, precizează CJ Hunedoara.
Salvamontiştii hunedoreni atrag atenţia că, în cazul unor ieşiri, există riscul ca maşinile să rămână blocate pe munte până la remedierea situaţiei. Înainte de a pleca în ture pe munte, turiştii sunt sfătuiţi să consulte prognoza meteo şi să aleagă cu grijă traseul sau să-şi reprogrameze ieşirea până ce vremea se va stabiliza.
Foto: Muntele Retezat (Wikipedia / Dezidoor)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu