G4Media.ro

Sfaturi pentru cei care îşi doresc un câine: Tu știi de câtă…

sursa foto: Unsplash/ Oscar Sutton

Sfaturi pentru cei care îşi doresc un câine: Tu știi de câtă disponibilitate financiară și mai ales emoțională ai nevoie?

Persoanele care doresc un câine, ca animal de companie, trebuie să fie atente la mai multe aspecte pentru a se asigura că patrupedul care va face parte din viaţa lor nu va avea de suferit. Medicul veterinar Vlad Condurache a explicat, pentru AGERPRES, că în acest proces este foarte important timpul disponibil al proprietarului, disponibilitatea emoţională, spaţiul în care va trăi căţelul, dar şi liniile părinţilor şi strămoşilor animalului. De aceste aspecte depinde dacă patrupedul va fi unul cu probleme de comportament sau va fi unul echilibrat, transmite Agerpres.

„În cazul în care cineva intenţionează să-şi achiziţioneze sau să adopte un căţel, trebuie să îşi dea seama în primul rând dacă are disponiblitatea şi timpul necesar pe care să îl dedice unui căţel. În primul an de viaţă, căţelul va fi precum un copil, are nevoi speciale, are nevoie de vaccinuri, de deparazitări, trebuie supravegheat ca să nu înghită, să nu mănânce lucruri necomestibile sau toxice, care îi pot face rău. Are nevoie de hrană specială şi de foarte multă afecţiune, pentru că doar primind multă afecţiune şi dedicându-i-se suficient timp va creşte şi va fi un căţel echilibrat emoţional. Altfel poate să fie foarte anxios, agresiv cu alte persoane sau alte animale, poate să fie răsfăţat şi neascultător. Proprietarul trebuie să ştie că în ultimul rând este nevoie de responsabilitate financiară atunci când îşi achiziţionează un căţel, tratamentele, vaccinările, deparazitările pot să coste destul de mult dacă vrea să îl menţină sănătos, fără paraziţi, paraziţi care se pot transmite şi familiei”, a declarat medicul din Satu Mare.

Cum alegem între un câine de talie mică sau mare? Specialistul vine cu o serie de sfaturi.

„Dacă proprietarul nu are foarte mult timp la dispoziţie recomandăm să îşi achiziţioneze sau să adopte un căţel de talie mică. Dacă are suficient spaţiu, atunci poate să aleagă un căţel de talie mare, să alerge prin curte, să apere curtea dacă este o rasă de pază. Trebuie să ştie că sunt mai greu de dresat, să nu distrugă plante ornamentale. E destul de complicat să ia un câine de talie mare, care are foarte, foarte multă energie şi să-l închidă într-un ţarc, să nu distrugă curtea. Trebuie să existe un compromis. Contează şi fericirea căţelului, libertatea. Sunt rase care sunt mai liniştite, mai domoale, şi rase care sunt mai agitate şi au nevoie de foarte multă mişcare. Proprietarii care ştiu că nu au foarte mult timp sau energie pentru mişcare ar trebui să se orienteze către căţeii mai liniştiţi, care nu sunt câini de vânătoare, ciobăneşti, cum sunt Husky sau Malamut, Golden retriever, care au nevoie de foarte multă mişcare. Pot să se orienteze către o rasă care are nevoie moderată de mişcare. Căţeii de talie mică pot fi mai rezistenţi sau mai sensibili. Rasele supraspecializate, ca şi Bichonii, ca şi Yorkshire terrier, mai nou sunt foarte mulţi Mopşi şi Bulldogi francezi – sunt rase mai sensibile care pot dezvolta genetic afecţiuni foarte multe. E foarte bine să se intereseze înainte să îşi achiziţioneze un căţel cam la ce e predispusă rasa şi la ce să aibă grijă, când e vorba de hrană, de tipul de mişcare. Unii nu au voie să sară, să urce şi să coboare trepte, să sară garduri, pentru că dezvoltă tot felul de afecţiuni. Alte rase mai rezistente sunt cele mai vechi, cum ar fi Pechinez, Teckel, Shih tzu”, a explicat Vlad Condurache.

Pe de altă parte, este foarte important să se ţină cont şi de clima din România, deoarece câinii din zone foarte reci sau foarte calde pot suferi în anumite perioade ale anului.

„Clima este foarte importantă în cazul unor rase. Sunt unele rase care au evoluat sute de ani într-un climat rece, cum sunt Husky sau Malamut, Samoyed, sunt rase foarte frumoase ca şi aspect, temperament, personalitate, dar suferă destul de mult la temperaturi peste 25 – 30 de grade, cum e vara la noi. La fel căţeii cu păr foarte scurt ar fi bine în iernile când temperatura coboară să fie îmbrăcaţi sau să li se asigure un culcuş, un loc unde să se poată încălzi eficient, o cuşcă cu infraroşu sau foarte bine capitonată”, a arătat medicul veterinar.

În cazul câinilor de rasă se recomandă achiziţionarea lor de la crescători autorizaţi, pe bază de contract, care pot asigura un risc mic al bolilor genetice, pe baza liniei părinţilor care apare în cartea de origine. Însă în cazul câinilor adoptaţi, aceste informaţii lipsesc.

„Dacă este vorba de o rasă şi nu este un metis, cel mai bine e să fie de la un crescător verificat, care poate să ofere garanţie legată de genetica puilor, mai ales pentru că preţul este mai mare, şi atunci ştie la ce să se aştepte proprietarul. În cazul câinilor de talie mare, dacă puiul luat din crescătorie neautorizată dezvoltă displazie de şold sau cot sau alte problemele de creştere a oaselor. La fel în cazul căţeilor predispuşi la malformaţii cardiace, vor fi toată viaţa pe tratament. Este important să se achiziţioneze cu contract de la un crescător care poate garanta”, a spus veterinarul din Satu Mare.

Deşi se practică de multe ori, nu se recomandă achiziţionarea de căţei pentru a fi făcuţi cadou, deoarece îngrijirea acestora presupune multă responsabilitate în mod continuu.

„Sub formă de cadou nu recomandăm niciodată. Sunt o grămadă de Bişoni, Shih tzu şi alte rase care vin cu parvoviroză, nedeparazitaţi, cu giardia şi se transmit mai departe la membrii familiei. Trebuie avut grijă de unde provine, să mergi cu el la medic, să urmezi sfaturile. În general, recomandăm să aibă disponibilitate emoţională pentru căţelul respectiv, să îl trateze ca şi cum ar face parte din familie, dar şi să aibă disponibilitate financiară, pentru că nu este un obiect care a fost cumpărat şi e în garanţie. Pot să apară cheltuieli neprevăzute. Timpul, mai ales în primul an de viaţă, e crucial, ca şi cum ai creşte un copil. Dacă îi dedici timp va fi un căţel foarte echilibrat emoţional”, a conchis Vlad Condurache.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează