Sfidare pe față. Cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, dat ca exemplu în expunerea de motive pentru a justifica o modificare la Codul de Procedură Penală

O modificare importantă la Codul de Procedură Penală propusă de PSD este justificată, în expunerea de motive, prin cazul particular al președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. Astfel, în expunerea de motive se arată că este nevoie de modificarea articolului 143, referitor la consemnarea activităților de supraveghere tehnică pentru a se evita situația în care informațiile obținute pe un mandat de interceptare, dar care nu au legătură cu cauză să nu mai poată fi utilizate pentru deschiderea unui nou dosar penal. În acest sens, este dată drept exemplu situația lui Călin Popescu Tăriceanu, care, susțin autorii amendamentului, ”a fost interceptat aproape în permanență din 2008 și până în 2014 (până la această dată există date publice) chiar dacă nu a fost trimis în judecată pentru vreo faptă rezultată din acele interceptări, ci au fost utilizate pentru a proba fapte indirecte într-un dosar de mărturie mincinoasă.” Parlamentul își asumă în acest fel, pe față, faptul că unele dintre modificările propuse sunt cu dedicație pentru liderii coaliției aflate la putere.

UPDATE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că ”este o greșeală să personalizăm” și că ”i-aș fi spus domnului Iordache, domnule, nu da exemplul meu”. El a adăugat că nu este normal ca telefoanele președintelui Senatului sau ale primului ministru să fie ascultate. Iritat de întrebările jurnaliștilor, Tăriceanu a afirmat: ”e bine să ne asculte, dacă vreți să vă asculte, să vă asculte pe voi”

La articolul 143, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41) cu următorul cuprins:

• „(41) Convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate şi înregistrate, care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării, care nu au legătură cu infracţiunea sau persoanele care fac obiectul cercetării ori care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor nu pot fi folosite sau ataşate la dosarul de urmărire penală. Acestea se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii și pot fi puse la dispoziția celui vizat, la solicitarea acestuia. La soluţionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi șterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal, dacă nu s-a obținut mandat de interceptare și pentru restul convorbirilor. În cazul în care pe parcursul derulării activității de interceptare sau înregistrare a convorbirilor, comunicărilor sau conversațiilor rezultă indicii săvârșirii și ai altor infracțiuni, poate fi cerută completarea mandatului și cu privire la acele infracțiuni. Convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate, pot fi folosite numai pentru probarea faptei ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor pentru care s-a solicitat autorizarea de la judecătorul de drepturi și libertăți, restul consemnărilor rezultate din mandatul de supraveghere tehnică urmând a fi distruse în termen de 30 de zile de la obținerea acestora.”

Fragment din expunerea de motive

”Modificarea dispozițiilor referitoare la consemnarea activităților de supraveghere tehnică prevăzută de art. 143, este necesară în sensul că potrivit actualei reglementări nu există nicio protecție oferită aspectelor de natură personală a persoanelor cercetate, drept dovadă informațiile ”de can-can” apărute ”pe surse” în mass media. Astfel, noua reglementare urmărește protejarea vieții private a tuturor persoanelor, în mod egal, astfel cum reglementează textul Constituției și prevede faptul că toate comunicările care nu au legătură cu fapta și persoanele ce fac obiectul cercetării să nu poată fi folosite sau atașate la dosarul de cercetare penală. Mai mult, se solicită mandate de la judecătorul de drepturi și libertăți și după obținerea convorbirilor, comunicărilor ori conversațiilor, se extinde urmărirea și cu privire la acele fapte ce se presupune că ar fi fost săvârșite, urmând ca fapta pentru care s-a autorizat măsura să nici nu mai prezinte relevanță, fiind doar pretextul supravegherii unei persoane care devine țintă. Pentru evitarea acestor situații, se impune ca numai fapta ce a stat la baza acordării mandatului să poată fi probată cu rezultatul celor obținute prin punerea în executare a autorizației.
Există suspiciuni în sensul că, pe baza unor presupuse informații (în cea mai mare parte nereale), se solicită astfel de mandate de la judecător sau în baza unui mandat de siguranță națională se interceptează anumite ”ținte” politice în anumite perioade, de regulă în perioada campaniei electorale. Ascultarea persoanei poate dura ani în șir pentru fapte nereale și ulterior, după 8-9 ani de interceptare se identifică un presupus ”denunțător”, interesat în rezolvarea situației sale juridice, care face un denunț cu privire la anumite aspecte, de cele mai multe ori inventate, iar acele interceptări extrem de îndelungate (care durează ani de zile) sunt utilizate pentru a ”proba” acea faptă, de exemplu, pentru a se dovedi că persoana interceptată o cunoștea pe cea ce a denunțat, aspect care însă nu a făcut obiectul supravegherii extrem de intruzive a acestuia. Or, o asemenea normă, că oricine poate fi interceptat oricât și că după o perioadă rezultatul poate fi utilizat pentru a proba orice împrejurare, chiar dacă nu reprezintă o faptă penală, încalcă flagrant dreptul la viață privată și aproape toate libertățile fundamentale și încurajează decidenții structurilor de forță să obțină astfel de mandate de interceptare ”preventive”, care pot fi utilizate ”la nevoie” pentru orice, inclusiv pentru aflarea strategiilor electorale ale țintelor. Un caz concret care ilustrează aceste aspecte este cel apărut public, al actualului președinte al Senatului, fost Prim-ministru, candidat la președinția României, care a fost interceptat aproape în permanență din 2008 și până în 2014 (până la această dată există date publice) chiar dacă nu a fost trimis în judecată pentru vreo faptă rezultată din acele interceptări, ci au fost utilizate pentru a proba fapte indirecte într-un dosar de mărturie mincinoasă. În cazul în care se constată, pe parcursul interceptării sau înregistrării, că sunt indici de săvârșire și pentru alte fapte, există posibilitatea, potrivit legii, să fie obținut mandat și pentru acele fapte pretins săvârșite, existând astfel posibilitatea de utilizare a acestora în alte cauze penale.” (Vezi aici documentul integral)

G4Media.ro a dezăluit marți cum o serie de alte propuneri de modificare a Codului Penal sunt cu dedicație pentru Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de mărturie mincinoasă și de favorizarea făptuitorului. De următoarele modificări ar urma să profite din plin șeful Senatului:

La articolul 269, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Favorizarea săvârşită de un membru de familie sau afin până la gradul II, nu se pedepseşte.”
La art. 269 după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:
„(4) Nu constituie infracțiunea prevăzută la alin. (1) următoarele: c) mărturia depusă în cadrul unor proceduri judiciare ori modalitatea de efectuare a unor expertize în cauze judiciare.”
La articolul 273, după alin. (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:
„(4) Nu constituie infracţiune refuzul de a face declaraţii prin care persoana se autoincriminează, refuzul de declara în sensul solicitat de organele judiciare, modificarea şi retractarea declaraţiei care a fost dată prin exercitarea unor presiuni de orice fel asupra martorului şi nici simpla divergenţă de mărturii în cadrul unui proces, dacă nu există probe directe din care să rezulte caracterul mincinos şi de rea-credinţă, al acestora.”

Dosarul lui Tăriceanu

Potrivit HotNews.ro, dosarul lui Tăriceanu a fost trimis în instanță în 6 iulie 2016, de către procurorii DNA Brașov, care îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu că a mințit în declarațiile date că martor în dosarul retrocedării unei suprafețe din Pădurea Snagov și a fermei Băneasa, în care erau judecați prințul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein și Dan Andronic. Potrivit DNA, în 15 aprilie 2016, în cadrul anchetei privind retrocedarea unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Călin Popescu Tăriceanu, în declarația luată sub jurământ, „a făcut afirmații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin această îngreunarea tragerii la răspundere penală a mai multor inculpați din dosar”. (Vezi integral comunicatul DNA). Procesul lui Călin Popescu Tăriceanu se apropie de final. Ultimul termen de judecată, pe fond, a fost stabilit pentru 8 mai, urmând să fie pronunțată o sentință în prima instanță.