G4Media.ro

Sfidarea interdicţiei privind petardele a transformat New Delhi în cel mai poluat…

sursa foto: Pexels/ Sarah Trummer

Sfidarea interdicţiei privind petardele a transformat New Delhi în cel mai poluat oraş din lume

New Delhi a devenit vineri cel mai poluat oraş din lume, după ce petrecăreţii care au sfidat interdicţia privind petardele pentru a sărbători Diwali, festivalul hindus al luminilor, au contribuit la înrăutăţirea calităţii aerului până la niveluri periculoase pentru sănătatea umană, informează agențiile Reuters şi AFP.

După celebrările de joi, smogul dens a acoperit capitala indiană, învăluind Palatul Prezidenţial din districtul central al oraşului şi grădinile înconjurătoare care sunt populare în rândul alergătorilor şi al bicicliştilor.

Nivelurile de particule fine – microparticule cancerigene cunoscute sub numele de poluanţi PM2,5 care intră în sânge prin plămâni – au atins nivelul de 345 micrograme pe metru cub cu puţin timp înainte de zorii zilei de vineri, potrivit companiei elveţiene de monitorizare a calităţii aerului IQAir, care a descris poluarea ca fiind „periculoasă” şi care a anunţat că New Delhi a devenit cel mai poluat oraş din lume, transmite Agerpres.

Acest nivel reprezintă de peste 20 de ori pragul maxim zilnic de poluare recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), de 15 micrograme de PM2,5 pe metru cub.

În fiecare an, cei 30 de milioane de locuitori din New Delhi se confruntă cu vârfuri de poluare în timpul sezonului de iarnă.

Acest nor de poluare se datorează în primul rând incendierii voluntare a miriştilor de către fermierii care doresc să distrugă resturile de recoltă de pe câmpuri în vederea pregătirilor pentru următorul sezon agricol, dar şi fabricilor şi traficului rutier.

Calitatea aerului s-a deteriorat şi mai mult vineri, odată cu aprinderea de petarde şi artificii pentru a însoţi celebrările ocazionate de Diwali, un eveniment major în cultura hindusă, care sărbătoreşte triumful luminii asupra întunericului.

Oficialii administraţiei locale au interzis utilizarea petardelor în timpul Diwali şi pe durata iernii în ultimii ani, în conformitate cu directivele Curţii Supreme a Indiei, dar au avut dificultăţi în aplicarea măsurii, în ciuda ameninţării cu închisoarea.

La jumătatea lunii octombrie, autorităţile din New Delhi au ordonat „interzicerea totală” a fabricării, depozitării, vânzării şi utilizării petardelor pentru a reduce poluarea aerului.

Această măsură, care se aplică până la sfârşitul anului, este cea mai severă dintr-o serie de restricţii privind utilizarea petardelor, care sunt extrem de populare în India.

Unele asociaţii hinduse spun că interdicţia interferează cu respectarea festivalului Diwali, o poziţie pe care Guvernul din New Delhi a contracarat-o anterior, spunând că interdicţia urmăreşte să salveze vieţi.

Poliţia municipală a confiscat aproape două tone de artificii înainte de sărbători, dar produsele de acest tip erau încă disponibile pentru vânzare în statele indiene vecine.

Forţele de ordine sunt adeseori reticente în a lua măsuri împotriva contravenienţilor, dată fiind dimensiunea religioasă pe care au căpătat-o focurile de artificii şi petardele utilizate cu ocazia sărbătorii hinduse Diwali.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...