Sfinxul și Babele vor aparține de Dâmbovița, susține președintele Consiliului Județean care anunță că a câștigat un proces cu autoritățile din Prahova/ Decizia nu este definitivă
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat duminică, faptul că judeţul Dâmboviţa a obţinut în instanţă Sfinxul şi Babele din Bucegi, unele dintre cele mai cunoscute monumente naturale ale României. Sfinxul şi Babele sunt amplasate la graniţa dintre Prahova şi Dâmboviţa iar cele două judeţe îşi dispută în instanţă proprietatea asupra terenului pe care sunt aşezate monumentele.
„Mă bucur să le transmit dâmboviţenilor că joi, 25 noiembrie, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a avut câştig de cauză în procesul cu judeţul Prahova, vecinii noştri susţinând că atât Sfinxul, cât şi Babele se află pe teritoriul lor. Deşi sentinţa de joi nu este definitivă, toate instanţele, altele decât cele din Prahova, au spus că cele două monumente sunt ale judeţului nostru, iar eu mă voi asigura că Sfinxul şi Babele vor rămâne pe teritoriului judeţului nostru”, a scris, duminică, pe Facebook, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Procesul a fost deschis în ahul 2015, şi se află pe rolul Tribunalului Vâlcea. Reclamant în dosar este prefectul judeţului Dâmboviţa, iar pârâţi sunt comuna dâmboviţeană Moroeni şi oraşul prahovean Buşteni. Prefectul judeţului Prahova are calitate de intervenient în dosar.
Decizia nu este definitivă.
sursa: News.ro, sursa foto: Facebook/ Corneliu Ștefan
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii