G4Media.ro

Shanghai: Un record de căldură vechi de 149 de ani a fost…

sursa foto: Pexels

Shanghai: Un record de căldură vechi de 149 de ani a fost doborât

Shanghaiul se sufoca miercuri sub un val de căldură, mercurul urcând până la 40,9 grade Celsius în metropola chineză, doborând astfel un record din 1873, potrivit serviciilor meteorologice, în condițiile în care temperaturile ridicate fac să crească vertiginos consumul de electricitate, transmite Le Figaro.

Unele părți ale Chinei s-au confruntat în ultimele zile cu un val de căldură, iar autoritățile au emis avertizări de caniculă. Temperaturile ar putea ajunge la 42 de grade în unele zone, iar în presa locală au apărut informații despre decese.

Valurile de căldură din mijlocul verii nu sunt neobișnuite în China, în special în vestul și sudul arid al țării. Deși verile din Shanghai sunt călduroase, valurile de căldură sunt mai puțin frecvente. Subiectul a fost comentat pe larg pe rețelele de socializare. „Când m-am dus la testare, m-am simțit ca un grătar”, a scris un internaut pe Weibo, echivalentul chinezesc al Twitter. „Poate că [această căldură ridicată] va arde toți virușii”, a glumit un altul, în condițiile în care Shanghai se confruntă cu o revenire limitată a Covid-19, la mai mult de o lună după ce a fost ridicată o restricție dură.

În fotografii care au devenit virale, lucrătorii din domeniul sănătății în costume de protecție corporală completă se răcoreau cu pungi de gheață sub soarele arzător.

 


Căldura a pus în funcțiune unitățile de aer condiționat, ceea ce a dus la un consum record de energie electrică în mai multe regiuni, potrivit Bloomberg. Autoritățile au avertizat, de asemenea, cu privire la posibilul impact asupra agriculturii, spunând că această caniculă „nu este propice” pentru recoltarea orezului, porumbului, bumbacului și a altor culturi.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Trebuiesc Ventilatoare , deoarece consuma putin curent electric . Aerele Conditionat , Consuma mult Curent Electric !

  2. Trbuie rulouri EXTERIOARE la ferestre si unde se poate si copertine.Ma uit în vechiul regat cum soarele produce efectul de sera la ferestre,iar aparatele de aer conditionat sunt date la maxim.
    Chiar nimeni nu-si da seama de existenta acestui „sac fara fund”în care „se toarna”curent electric?
    Guvernul ar trebui,in loc sa subventioneze consmatori de energie,bine exceptand masinile electrice,sa subventioneze si sa oblige lumea sa-si puna rulouri la ferestri.Sunt bune si iarna,izoleaza si de frig si de caldura.Este cea mai rentabila investitie si cu cele mai mari efecte ecologice.

  3. Nici dacă o sa fie 60 de grade și o sa moara milioane de oameni o sa fie unii t3rminati care o sa nege încălzirea globala.

  4. Da ce au facut chinejii acum 149 de ani ?Nu ar fi mai ușor să se publice metodele cum au supraviețuit așa de bine caniculei de atunci că au ajuns la 1,7 miliarde ??
    Canicula a fost de cand există viață pe Pământ. Ce nu erau,atâtea termometre ca acum…

  5. Uite, și căldura fuge din România în era USL. Ieri și azi dimineață mi-a înghețat codița.