Sharon Stone, inclusă în echipa de tranziţie a lui Joe Biden
Actriţa americană Sharon Stone, care sprijină de mulţi ani acţiunile de combatere a bolilor infecţioase şi cercetările medicale împotriva maladiei SIDA, a anunţat că face parte din echipa de tranziţie a lui Joe Biden, informează site-ul 20minutes.fr.
Vedeta americană, devenită celebră pentru rolul din filmul „Basic Instinct”, a confirmat această informaţie în emisiunea „Extra”.
„Da, fac parte din echipa de tranziţie a lui Joe Biden, iar dacă preşedintele-ales sau vicepreşedintele Harris îmi vor cere să lucrez în domeniul bolilor infecţioase, o voi face şi mă voi folosi de toată experienţa acumulată în lupta depusă împotriva maladiilor infecţioase, după o viaţă întreagă consacrată înţelegerii lor”, a spus vedeta americană într-un interviu acordat jurnalistului Billy Bush, prezentatorul emisiunii „Extra”.
„Acum, când am intrat în a treia etapă a vieţii mele, cred că îmi doresc să fiu mai utilă, mai productivă”, a adăugat ea.
Atunci când a lăsat să se înţeleagă că a devenit o expertă în boli infecţioase, Sharon Stone nu a glumit: actriţa activează de mulţi ani în sprijinirea cercetărilor medicale împotriva SIDA.
Joi, Sharon Stone va primi şi un premiu pentru cariera sa de ambasadoare a luptei împotriva SIDA, alături de medicul Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID) şi coordonatorul grupului de lucru pe care administraţia de la Washington l-a creat pentru a gestiona lupta împotriva noului coronavirus pe plan naţional.
„Acest premiu mă face să mă simt mândră, pentru că lucrez cu doctorul Fauci de multă vreme şi am colaborat şi în alte chestiuni, în afara luptei împotriva COVID-19. Este un om extraordinar. Capacitatea lui de compasiune şi de empatie, dar şi răbdarea lui nesfârşită sunt extraordinare”, a adăugat vedeta americană.
Familia actriţei Sharon Stone a fost afectată de COVID-19, după ce sora şi cumnatul ei au contractat noul coronavirus, au dezvoltat forme severe ale bolii şi au fost spitalizaţi. Actriţa a dezvăluit, de asemenea, că bunica şi naşa ei de botez au murit din cauza maladiei COVID-19.
Sursa: Agerpres
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii