Și-ar onora aliații NATO promisiunea de a-i apăra pe membrii atacați? Depinde pe cine întrebi. Majoritatea americanilor și britanicilor ar fi de acord cu o intervenție armată pentru apărarea României, francezii și germanii nu ar interveni

Autoapărarea colectivă e consfințită în însăși inima NATO: Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord stipulează explicit că „un atac armat împotriva unuia sa a mai multora dintre ei în Europa ori America de Nord va fi considerat un atac împotriva tuturor” și că în replică poate fi folosită forța.

E de asemenea un angajament relativ netestat – și unul tot mai încărcat cu tensiune. De la fondarea NATO în 1949 el a fost invocat numai o dată: pe 12 septembrie 2001, în urma atentatelor teroriste din SUA din ziua anterioară.

(Articol preluat din The Washington Post, via Rador)

La 70 de ani de la constituirea NATO nu mai este clar dacă toți aliații sunt în aceeași tabără în privința semnificației efective a apărării colective. Președintele Trump s-a remarcat drept un critic puternic al NATO, în vreme ce intervenția Turciei în nord-estul Siriei a provocat temeri cu privire la cât de departe ar putea merge apărarea colectivă.

Într-un interviu recent pentru The Economist, președintele francez Emmanuel Macron se întreba dacă apărarea colectivă a NATO îi poate implica țara într-un război contra Siriei. „Ce va însemna mâine Articolul 5?”, s-a întrebat Macron cu voce tare.

Însă nu e clar nici dacă publicul înțelege acest lucru.

Anul acesta firma britanică de sondaje YouGov a chestionat oameni din patru mari puteri NATO – Regatul Unit, Franța, Germania și SUA – cu privire la ce țări ar fi dispuși să apere, inclusiv aliați NATO, dar și non-NATO precum Suedia și Ucraina.

Rezultatele arată că a fi aliat NATO nu asigură automat și susținerea publicului.

Numai minorități din populațiile Franței și Germaniei au afirmat că ar apăra România, aliat NATO din 2004 și membru UE, sau chiar și Turcia, aliat NATO din 1952. Britanicii au fost divizați în privința ajutării Turciei (n. red. – în articolul din Washington Post s-a strecurat o eroare când se afrimă că ”numai minorități din populațiile Franței și Germaniei au afirmat că nu ar apăra România”. Potrivit sondajului YouGov, cei mai mulți dintre francezii și germanii chestionați au spus că nu ar fi de acord cu o intervenție armată în favoarea României).

(În schimb, 40% dintre americani și britanici, 44% dintre danezi și 38% dintre norvegieni ar fi de acord cu o intervenție armată pentru apărarea țării noastre – n. red).

Pe de altă parte, în toate țările incluse în sondaj, majorități au declarat că ar apăra Finlanda și Suedia, care nu fac parte din NATO. Majorități din Regat și SUA au afirmat de asemenea că ar sări în ajutorul Ucrainei, țară căreia i s-a blocat accederea în NATO în 2008 – o situație confuză: chiar SUA au impus decizia la acea vreme.

Și în ciuda faptului că Germania și SUA sunt aliate de decenii, doar o minoritate a germanilor ar dori să apere SUA dacă ar fi atacate.

Sondajul a fost realizat în aprilie, dar republicat luni, în ajunul reuniunii NATO de la Londra la care Trump și alți lideri globali vor aniversa fondarea alianței.

Rezultatele lui au provocat dezbateri între experții europeni în securitate, mulți întrebându-se cum ar trebui interpretată informația, dacă întrebarea nu a fost cumva formulată pentru a încurca ori a deruta sau chiar dacă datele adunate sunt corecte (sondajele internaționale comparative sunt o chestiune scumpă și dificilă, cu multe ocazii de a greși sau a interpreta eronat).

Alte sondaje au niveluri similare de neconcordanță între țări cu privire la aplicarea Articolului 5, deși concluziile sunt adesea complicate. În 2017, Pew Research Center a întrebat oameni din mai multe state NATO dacă ar răspunde cu forța militară în cazul unui conflict grav între Rusia și un aliat NATO.

Doar 40% dintre germani au răspuns afirmativ, comparativ cu 45% dintre britanici, 53% dintre francezi și 62% dintre americani.

Germania se poate remarca prin sentimentele sale mixte față de NATO. Un sondaj realizat anul acesta de firma germană Körber-Stiftung a constatat că mulți germani sunt sceptici în privința unor elemente-cheie ale relației NATO, doar 39% dintre ei afirmând că Germania ar trebui să aibă o relație mai apropiată cu SUA decât cu Rusia.

S-ar putea să nu conteze faptul că aceste sondaje relevă o potențială schimbare de viziune a populației referitoare la apărarea colectivă a NATO – deciziile de securitate națională nu se iau prin referendum.

Trump, care a criticat cu înverșunare NATO în campania electorală și încă se mai plânge regulat de cheltuielile militare europene, a admis într-un final validitatea Articolului 5 în iunie 2017, în cursul unei conferințe de presă susținute la Casa Albă împreună cu președintele român Klaus Iohannis.

Însă, după numai un an, Trump a declarat că de la Muntenegru, o țară mică ce a aderat la NATO anul trecut, se poate ajunge la un război mondial. „Sunt oameni foarte agresivi. Pot deveni agresivi și – felicitări! – ești în al Treilea Război Mondial. Dar așa s-a aranjat”, a declarat Trump într-un interviu de la Fox News din iulie 2018.

„Nu uitați, eu tocmai am ajuns aici de un pic mai mult de un an și jumătate”, a adăugat Trump.

Într-un interviu recent, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat că Articolul 5 este „cheia de boltă a NATO” și că faptul că nici o țară europeană nu a fost atacată de la înființarea NATO este „poate cel mai mare succes” al alianței.

Dar dacă apărarea colectivă a NATO servește cel mai bine în calitate de instrument de descurajare, atunci ea se bazează pe percepția că ar funcționa efectiv în practică. Riscul este acum ca, dacă va fi vreodată nevoie să fie pusă în practică, liderii lumii să constate că este doar o reclivă a trecutului devenită nefuncțională.

Articol de Adam Taylor / Traducere: Andrei Suba