Și spitalele din Iași care tratează bolnavi de COVID-19 sunt ocupate aproape de capacitatea maximă / La Boli Infecțioase, joi mai erau zece paturi libere
Și spitalele din Iași care tratează bolnavi de COVID-19 sunt ocupate aproape de capacitatea maximă, după ce în ultima perioadă numărul de cazuri noi depistate zilnic a crescut. Aproximativ 70 de locuri mai erau libere în total joi în spitalele din Iași pentru pacienții cu coronavirus, din care la Spitalul de Boli Infecțioase doar zece paturi, scrie Ziarul de Iași.
„Numărul internărilor a crescut. În weekend, ceea ce nu se întâmpla de obicei, când de regulă numărul de cazuri e mai mic decât în restul săptămânii, într-o singură zi am avut şi 20 de pacienţi internaţi. De la o gardă la alta nu mai avem 20-30 de paturi libere, ci avem între 7 şi 12 paturi libere pe tot spitalul“, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecțioase.
Spitalul CFR, cel care monitorizează pacienţii asimptomatici şi pe cei cu forme uşoare ale bolii, mai avea joi aproximativ 50 de locuri pentru aceste categorii de bolnavi. La Spitalul de Pneumoftiziologie, de asemenea, mai erau aproximativ 6 locuri.
Un alt motiv pentru care spitalele COVID şi suport COVID încep să se aglomereze este atât numărul de pacienţi nou diagnosticaţi, cât şi faptul că cei deja internaţi nu reuşesc să se vindece. „Ne dorim să externăm, dar din păcate negativarea nu se produce cu uşurinţă, în special la persoanele cu boli asociate“, a declarat Carmen Dorobăţ. Recordul la testele pozitive este al unui pacient dializat. Acesta are 13 teste pozitive consecutive, ceea ce înseamnă peste 50 de zile de spitalizare.
În același timp, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Sfântul Spiridon”, într-o singură lună de stare de alertă au fost depistaţi tot atâţia pacienţi cu infecţie cu noul coronavirus câţi au fost depistaţi în cele două luni de stare de urgenţă.
„În cele două luni de stare de urgenţă au fost depistaţi 51 de pacienţi cu teste PCR pozitive, la recoltarea în UPU. În starea de alertă, în doar o lună au fost 54 de pacienţi cu teste pozitive recoltate în UPU. Deci într-o lună au fost mai mulţi decât în două. În acelaşi timp, numărul de prezentări în UPU în luna de alertă, 15 mai – 15 iunie, a fost cu 2.000 de persoane mai mare decât media lunară în stare de urgenţă. Situaţia este extrem de serioasă. Îi rugăm pe ieşeni să respecte regulile stabilite de autorităţi, pentru că este esenţial pentru viaţa lor. Zilnic avem intervenţii la pacienţi cu suspiciune COVID-19 şi la pacienţi depistaţi pozitivi la spitalele Boli Infecţioase, Pneumoftiziologie, CFR şi „Sf. Spiridon“, inclusiv pentru cei suspecţi, mai ales dacă au patologie medicală gastroenterologică sau cardiologică“, a declarat Diana Cimpoeşu, coordonator UPU la „Sf. Spiridon“.
Din punct de vedere al tratamentului aplicat bolnavilor cu SARS-CoV2, managerul Spitalului de Boli Infecţioase a ţinut să precizeze că, încă de la început, echipa de medici a respectat protocolul emis de Ministerul Sănătăţii privind medicamentele din schemă, dar cu reţinere în ceea ce priveşte hidroxiclorochina: „Noi am administrat jumătate din doza prevăzută, pentru că am avut prudenţă mai ales faţă de pacienţii cu risc, şi aici mă refer la cei cu boli cardiovasculare“.
Până joi, în județul Iași au fost depistați în total 774 de pacienți cu coronavirus.
Pe fondul creșterii accelerate a numărului de cazuri de coronavirus depistate zilnic în ultima săptămână la nivel național, situația locurilor din spitale este îngrijorătoare în mai multe locuri din țară.
Cel mai mare spital de boli infecțioase din țară, Institutul „Matei Balș” din București nu mai putea face internări joi, având toate locurile ocupate. “În momentul ăsta nu sunt locuri libere și este clar că cifrele din ultimele zile se văd în plan practic, la spitalele de boli infecțioase. Sigur că vom face și externări și lucrurile vor merge în continuare. Trebuie tras un semnal de alarmă dacă situația va merge în sensul creșterii acestui număr de îmbolnăviri, să se depășească de capacitatea de internare, și în secțiile normale și la ATI”, a spus Adrian Marinescu.
Și spitalele din municipiul Brașov sunt pline, iar noii pacienți vor fi tratați la spitalul din municipiul Săcele, care va deveni unitate covid cu 54 de paturi. Șefa Direcției de Sănătate Publică Brașov, Andrea Neculau, spune că situația este sub control deocamdată, dar că o îngrijorează situația bolnavilor cronici, neinfectați, și care nu au unde să se interneze: „Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult la ora aceasta sunt pacienții cronici, neinfectați, cu boli grave și pentru care noi ar fi trebuit să avem până acum spitalele redeschise. Este o problemă mare, pentru că sunt mulți oameni cu boli neglijate, la domiciliu, care nu au unde să se interneze. Avem foarte puține locuri, spre exemplu, pentru operații”.
Și Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, unitate suport pentru tratarea bolnavilor de coronavirus, s-a umplut de pacienţi, astfel că noile internări se fac acum în secţiile TBC şi Boli Infecţioase din Spitalul Judeţean Buzău. Detalii aici
Sursa foto: RISE Project
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii