G4Media.ro

Sibiu: un tânăr decedat de Covid avea certificat fals de vaccinare /…

Sursa foto: Facebook RO Vaccinare

Sibiu: un tânăr decedat de Covid avea certificat fals de vaccinare / Medic ATI: Este o ruptură între noi şi cei care încearcă să fenteze

Unul dintre pacienţii care au decedat în Secţia ATI Covid-19 a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu a fost un tânăr care, înainte să piardă lupta cu boala, le-a mărturisit medicilor că el are un certificat de vaccinare, dar de fapt nu s-a imunizat, a declarat marţi, pentru Agerpres, coordonatoarea secţiei, medicul Ioana Codru.

Întrebată ce a impresionat-o cel mai mult de la debutul valului 4, la pacienţii cu COVID-19, coordonatoarea Secţiei ATI COVID-19 de la SCJU Sibiu a spus: „Din păcate, am avut pacienţi care au circulat prin Europa cu certificate false de vaccinare. În final, pacienţii au recunoscut asta, ne-au spus-o ei spontan. (…) Am avut un pacient (cu certificat fals de vaccinare – n.r.) care a şi murit din păcate şi era şi tânăr”.

Medicii le transmit celor care au dat un astfel de certificat fals de vaccinare să se gândească în primul rând la familia celui care primeşte un asemenea document şi riscă să moară, dacă se infectează.

„Nu ştiu despre cine e vorba sau cum au fost obţinute aceste certificate, dar (cei care oferă certificate false de vaccinare – n.r.) să inspire adânc şi să se gândească de două ori şi poate să se pună în locul familiilor acelora (care ajung la ATI – n.r.)”, a avertizat medicul Ioana Codru.

Ea recunoaşte că în momentul în care s-a confruntat cu un bolnav care şi-a făcut rost de un certificat de vaccinare, fără să se fi imunizat, a simţit „o dezamăgire profundă”.

„E o dezamăgire profundă, pentru că este o ruptură între noi şi cei care încearcă să fenteze”, spune Ioana Codru.

În prezent, în cele 18 paturi de Terapie Intensivă de la SCJU Sibiu sunt aproape numai pacienţi cu COVID-19 nevaccinaţi.

„Avem, în momentul acesta, aproape exclusiv numai nevaccinaţi. Pacienţii care au fost vaccinaţi şi au ajuns în ATI, în general, au avut evoluţie mult mai bună, iar cei care totuşi au decedat au avut o patologie asociată extrem de importantă şi, în general, o vârstă înaintată. (…) Şi pacienţii pe care îi avem şi acum internaţi ne cer vaccinurile acum. Şi li se spune că la momentul ajungerii în ATI nu avem ce să facem ca prevenţie”, mărturiseşte medicul Ioana Codru.

”Familiile rămân îngrijorate şi surprinse că cel drag lor este infectat, este atât de grav, că doar de acasă a plecat treaz, cooperant. Evoluţia este fulminantă. Au existat pacienţi care s-au prezentat la spital cu o afectare pulmonară de 10 – 15%, iar, în următoarele două – trei zile, afectarea pulmonară a fost de 70 – 80%. Faţă de valurile anterioare, acum s-a schimbat virulenţa, severitatea bolii şi faptul că, de fapt, avem o opţiune, aceea de a ne vaccina, pentru a preveni formele extrem de severe şi internarea în Terapie Intensivă”, Ioan Codru, medic ATI.

Sursa foto: Facebook RO Vaccinare

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Asta este, unii si-o cauta cu mana lor.

  2. Care tânăr?

  3. Sigur, cred asta. Daca crapa de covid si era vaccinat, ori avea certificat fals de vaccinat, ori o murit din cauza unei comorbiditati. In nici un caz din cauza covid. Daca cumva era nevaccinat si in stadiu terminal, suta la suta a muri de covid. Vai de mama lor!!!

  4. Sa le multumeasca celor de la PNL , PSD si nu in ultimul rand analfabetilor de la AUR

  5. tu esti sosoaca?

  6. Barosanu Nambăr Oan din Sibiu a fost băiat descurcăretz, a dat euroii unde trăbă și a scăpat de toate restricțiile!

  7. Basm . Literatura usora pentru minti inguste . Vrei sa demonstrezi ceva vino cu dovezi nu cu vorbele unui povestitor .

  8. Ia zi trollache, ce motiv ar avea medicii care stau câte 18 ore pe zi la munca în condiții inumane, sa minta legat de covid? Crezi ca ei vor sa stea îmbrăcați în cosmonauti câte 18 ore doar asa pentru 500 de lei în plus? Dacă tu ești asistat și iei 500 de lei, nu înseamnă că pentru unii din noi banii aia merita încât sa ne sacrificam nervii și timpul.

  9. A reusit ”sa nu moara peste 10 ani de ani la vaccin si sa nu ramana steril” :)))))))))))way to go! SI asa si cu banii luati ..

  10. Si ce mai conteaza daca era vaccinat pe bune sau fals, sunt 95% nevaccinati.
    Nu va vaccinati si gata, mare paguba.
    Selectie naturala!

  11. Pb e ca nici ce spui tu nu poate fi verificat, desi e perfect plauzibil.
    Prin urmare ramane o singura varianta, fiecare crede ce vrea.
    Faptele sunt totusi astea:
    1. De covid se moare
    2. Vaccinare se face
    3. La vaccinare unii au aruncat serul la chiuveta
    4. Certificate false exista, unii au fost retinuti pt asta.
    Cand ai toate faptele de mai sus, devine mai putin relevanta povestea cu „patul de moarte”, e clar ca ceva de genul se poate întâmpla si asta e cu adevarat important.

    Pana la urma, viata in sine e o loterie, cu atat mai mult viata in fata covid.
    Eu ma bucur mult ca traim in libertate si fiecare are dreptul sa aleagă ce face cu sanatatea lui.
    Pt Romania si lume in general nu e nici o paguba ca dispar dintre noi egoiștii si plinii de ei care nu inteleg traiul in comunitate.
    E plina Romania de oameni care stau la bloc si au pretenții de oameni care stau la casa. La bloc ai parti comune care vor fi gestionate la comun, nu ai cum altfel.

  12. La Sibiu erau legați pacienții bolnavi de covid de pat ?
    Cred că de aia îi lega că să spună dacă s-au vaccinat sau nu !

    • @Vasilica – nu vasilica, sunt legati ca sa nu se miste involuntar si sa le iasa perfuziile din catetrere…