Sibiu: Un vietnamez a fost înjunghiat în gât de un conațional / Victima se află în spital, procurorii au deschis un dosar penal
O ceartă între doi vietnamezi veniți la muncă în Sibiu a degenerat, unul dintre ei a scos un cuțit și l-a înjunghiat în torace și în gât pe celălalt. Victima a fost transportată la spital, iar agresorul a fost prins la scurt timp după producerea incidentului, anunță polițiștii sibieni. „În jurul orei 21:45, într-un imobil din municipiul Sibiu, între doi bărbați, ambii în vârstă de 41 de ani, cetățeni străini cu drept de ședere în România, ar fi izbucnit un conflict spontan în urma căruia unul dintre cei doi bărbați l-ar fi înjunghiat pe celălalt în zona gâtului și a toracelui”, relatează Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, citată de Turnul Sfatului.
Imediat după incident, presupusul agresor a fugit din imobil, fiind depistat în scurt timp de către polițiști în municipiul Sibiu, pe strada Oituz. Bărbatul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu în vederea audierii cu privire la cele constatate.
Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean, a anunțat că în acest caz s-a deschis un dosar penal pentru tentativă de omor. ”A fost dispusă începerea urmăririi penale in rem, efectuarea în continuare a acesteia față de persoană și punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale și din primele cercetări a reieșit că se cunoștea cu agresorul”, a anunțat acesta.
sursa foto: Alba24
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu