Siegfried Mureșan: Guvernul Dăncilă a votat tăierea fondurilor pentru pesta porcină africană în Bugetul UE 2019
Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan, purtătorul de cuvânt al PPE, acuză Guvernul condus de Viorica Dăncilă că s-a opus suplimentării bugetului UE cu 110 milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor afectați de pesta porcină africană. El explică cum reprezentanții executivului de la București în Consiliului Uniunii Europene au votat împotriva suplimentării Fondului European de Garantare Agricolă, de unde banii ar fi urmat să fie redirecționați către despăgubiri.
Comunicatul transmis de Siegfried Mureșan:
„Guvernul Dăncilă sabotează orice șansă ca fermierii români afectați de pesta porcină africană să fie despăgubiți din fonduri europene! Guvernul României a votat în Consiliul Uniunii Europene (UE) reducerea alocărilor pentru fermierii afectați de pesta porcină africană (PPA) în Bugetul UE 2019, la o săptămână după ce solicitasem în Parlamentul European creșterea cu 110 milioane de euro a alocărilor pentru PPA în bugetul UE de anul viitor.
În data de 30 august a.c., am depus în Parlamentul European două amendamente la proiectul de buget al Uniunii Europene pentru 2019 în care solicitam alocarea, în total, a 110 milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor din statele membre ale Uniunii Europene afectați de pesta porcină africană, inclusiv fermierii din România.
Dintr-un document oficial obținut ieri de la Consiliul UE am aflat că, în data de 4 septembrie a.c., deci la aproape o săptămână după amendamentele depuse de mine, Guvernul a votat în Consiliu tăierea fondurilor pentru pesta porcină. Concret, Executivul condus de Viorica Dăncilă a votat alocarea a zero euro către Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru măsurile specifice destinate fermierilor afectați de pesta porcină africană, acolo unde eu solicitasem 100 de milioane de euro. Mai mult, Guvernul Dăncilă a votat și pentru reducerea cu 8,5 milioane de euro a alocărilor pentru măsuri de urgență de combatere a bolilor la plante și animale în Uniunea Europeană, față de propunerea inițială a Comisiei. La acest capitol, eu am solicitat o creștere de 10 milioane de euro.
Forma finală a Bugetului UE 2019 va fi negociată și aprobată de Parlamentul European și Consiliul UE la finalul lunii noiembrie.
Între timp, eu am obținut deja sprijinul Grupului PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, pentru susținerea amendamentelor mele după ce le-am explicat gravitatea situației și nevoia de a ajuta fermierii români.
În următoarele două luni voi lupta să obțin sprijinul majorității Parlamentului European, al Comisiei Europene și al guvernelor celorlalte 27 de state membre pentru ca forma finală a bugetului să cuprindă banii pentru fermierii afectați de pesta porcină, nu zero euro, cât a votat Guvernul Dăncilă.
Este clar că principalul obstacol pentru obținerea acestor alocări către fermierii păgubiți este însuși Guvernul României care, cu 3 luni înainte de preluarea Președinției Consiliului UE, se arată incapabil de a pune pe agenda europeană o problemă de maxim interes pentru România.”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii