![protest BNS, sindicate](https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/INSTANT_PROTEST_BNS_007_INQUAM_Photos_Octav_Ganea-768x511.webp)
Silvicultorii protestează în faţa Ministerului Mediului şi reclamă acţiunile de denigrare la adresa Romsilva
Câteva sute de persoane, membri ai Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură „Silva”, protestează miercuri în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), acuzând campania de presă iniţiată de către ministrul Mediului la adresa Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva, transmite Agerpres.
Acţiunea are loc în intervalul orar 10:00 – 13:00, iar în paralel, sindicatele din silvicultură vor organiza la locurile de muncă o grevă de avertisment, fără întreruperea activităţii, „în semn de protest faţă de campania de denigrare susţinută de Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva Romsilva şi a celor 14.000 de salariaţi ai săi, aflaţi în slujba pădurilor României”.
Una dintre revendicările sindicatelor se referă la stoparea de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, a acţiunilor de „defăimare şi umilire” a personalului silvic, care „afectează grav autoritatea personalului silvic aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi alimentează dezbinarea socială, cu consecinţe imprevizibile”.
De asemenea, se solicită depolitizarea structurilor silvice de administrare a pădurilor şi profesionalizarea acestora, exceptarea administrării pădurilor statului de la aplicarea guvernanţei corporative şi înlocuirea acesteia cu un management forestier durabil al pădurilor (conform Rezoluţiei H1/1993 a Conferinţei de la Helsinki privind protecţia pădurilor în Europa), precum şi consultarea sindicatelor, în calitate de parteneri sociali, la elaborarea actelor normative cu impact asupra activităţii Romsilva.
În acelaşi timp, Federaţia „Silva” cere intervenţia ministrului Mediului pentru plata compensaţiilor restante prevăzute de Codul silvic aferente cheltuielilor privind creşterea şi ameliorarea cailor de rasă, pentru administrarea ariilor naturale protejate şi pentru paza pădurilor private, sumele totale în plată fiind de peste 150 milioane de lei.
Totodată, se doreşte eliminarea procentelor de lemn fasonat din Codul silvic, modificarea legislaţiei în materie de evaluare de mediu a amenajamentelor silvice şi simplificarea actualelor proceduri birocratice şi plata contribuţiilor suplimentare la bugetul de asigurări sociale în cazul locurilor de muncă din sectorul silvic încadrate în condiţii speciale.
„Atragem atenţia pe această cale Parchetului General, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cât şi instituţiilor din sistemul de ordine publică, apărare şi siguranţă naţională asupra faptului că, nu demult, campanii similare de denigrare a personalului silvic, pornite în mod iresponsabil tot din sfera politică, au condus la atacuri violente asupra personalului silvic, fiind cunoscute cazurile celor şase pădurari omorâţi, apărând pădurea de infractori, precum şi a celor peste 750 de silvicultori care au căzut victime ale agresorilor în timpul serviciului, suferind vătămări corporale grave. Pădurile statului reprezintă un patrimoniu cu o valoare ecologică, socială şi economică inestimabilă pentru această ţară şi sunt în prezent printre puţinele resurse naturale pe care România le mai administrează cu forţe proprii, în ciuda piedicilor puse de diverse grupuri de interese în ultimii ani”, susţine organizaţia sindicală, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, marţi, că va sta de vorbă cu sindicaliştii din Silvicultură, „să discutăm despre sporurile neruşinate” de la Romsilva, dar şi despre ce se va întâmpla cu Regia Naţională a Pădurilor pe termen lung.
„Bineînţeles că voi sta de vorbă cu reprezentanţii structurilor sindicale (la protestul Federaţiei Silva de miercuri, 12 februarie, n.r.), cu reprezentanţii angajaţilor ori de câte ori mi se solicită acest lucru. Protestul este până la urmă o formă democratică de a te face auzit. Nu ştiu în legătură cu aceştia, însă eu abia aştept să mă întâlnesc mâine cu ei să discutăm despre sporurile neruşinate, să discutăm despre angajaţii care pleacă cu 100.000 de euro în buzunar la pensie, să discutăm poate despre sporurile de confidenţialitate, sporurile de fidelitate. Nici măcar nu am înţeles ce reprezintă aceste sporuri, dar sunt angajaţi în Romsilva, mai ales că acele cabane ascunse adânc în pădurile României, care beneficiază de astfel de sporuri de confidenţialitate. Îmi doresc foarte mult să discutăm despre ceea ce se va întâmpla cu Regia Naţională a Pădurilor pe termen lung, pentru că eu cred că sarcina mea ca ministru şi sarcina oricărui ministru este aceea de a asigura viabilitatea pe termen lung a acestor companii. Or, în condiţiile în care de la an la an situaţia economică se înrăutăţeşte, nu trebuie să ai studii economice pentru a realiza că e doar o chestiune de timp până când există un risc de colaps din punct de vedere economic, din punct de vedere contabil al Regiei”, a subliniat Fechet.
Potrivit oficialului, în 2024, valoarea sporului de pensionare acordat în cadrul Romsilva a reprezentat aproape 10% din cheltuielile Regiei cu salariile.
„Pentru prima dată, de foarte mulţi ani, au fost întârzieri în legătură cu plata salariilor, iar ceea ce îmi propun este ca, împreună cu reprezentanţii angajaţilor, împreună cu cei care au dovedit până acum în Regie că ştiu să facă management performant şi în legătură cu toţi oamenii care iubesc pădurea şi domeniul silviculturii, cred că putem să luăm acele decizii poate dureroase pentru unii, însă corecte pe termen lung. N-am nicio emoţie cu protestul de mâine. Chiar îi aştept pe colegii mei pădurari să am o discuţie foarte onestă cu dânşii. Doar sporul acela de pensionare în ultimul an contabil, adică în 2024, a însumat 173 de milioane de lei, dacă citesc bine din memorie. Înseamnă aproape 10% din cheltuielile Regiei cu salariile. RNP-ul cheltui anual aproape 1,8 milioane de lei cu salariile. Va trebui să discutăm acum în legătură cu aceste sporuri, cu atât mai mult cu cât în noul Cod silvic avem un alt spor, de 25% care se aplică la salariul de bază şi care ar trebui să să fie aplicat de îndată”, a precizat demnitarul.
Ministrul de resort a punctat faptul că bugetul de salarizare al RNP – Romsilva nu poate fi mărit cu 25% în acest an, fiind necesară şi renunţarea la alte sporuri acordate până în prezent.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii