
Silvicultorii vor protesta miercuri la sediul Ministerul Mediului faţă de diminuarea salariilor cu 25%
Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva va organiza miercuri un miting de protest la sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de diminuarea salariilor cu 25%, de eliminarea unor drepturi din Statutul personalului silvic, precum şi în semn de revoltă faţă de campania de presă iniţiată de ministrul de resort pentru discreditarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, transmite Agerpres.
„Fără niciun fel de consultare publică, în dispreţul total al legii, Guvernul a aprobat în şedinţa de săptămâna trecută diminuarea cu 25% a salariilor tuturor silvicultorilor din România. Peste 20.000 de silvicultori vor duce acasă cu 25% mai puţini bani. Guvernul a elaborat Ordonanţa de Urgenţă nr. 4/2025 fără nicio explicaţie. În această situaţie se află tot personalul silvic care îşi desfăşoară activitatea la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, la Garda Forestieră Naţională, la ocoalele silvice de regim, la Romsilva şi la Institutul Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare în Silvicultură”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva.
Sindicaliştii susţin că, „paradoxal şi umilitor pentru silvicultori”, în aceeaşi şedinţă de guvern au fost aprobate o serie de măsuri favorabile altor categorii de salariaţi din România.
„Astfel, poliţiştilor şi militarilor li se vor plăti zilele libere muncite. În companiile de stat, salariaţii îşi vor păstra creşterile salariale faţă de anul 2024, iar companiile cu pierderi chiar pot acorda prime. Numai silvicultorii sunt ‘pedepsiţi’ fără a avea nicio vină! Procentul de creştere cu 25% a salariului de bază era urmarea adoptării noului Cod silvic şi nu reprezintă o majorare propriu-zisă a salariilor, ci înlocuieşte sporul de risc de 25%, pe care, în luna decembrie a anului trecut, Parlamentul l-a eliminat din textul noului Cod silvic. Aparent inexplicabil, Guvernul a decis prin OUG (unde este oare urgenţa?) că veniturile silvicultorilor trebuie tăiate cu 25%. O măsură dură şi nedreaptă, dar care vine în urma unei intense campanii de denigrare a personalului silvic şi a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, iniţiată în urmă cu o lună de ministrul mediului, apelor şi pădurilor”, se arată în punctul de vedere al Federaţiei Sindicatelor Silva.
Silvicultorii solicită, în continuare, abrogarea art. V din OUG 4/2025, prin care se reduc în acest an cu 25% salariile a peste 20.000 de silvicultori din România şi menţinerea drepturilor aprobate de prin Legea 234/2019.
Aceştia mai cer stoparea de către ministrul mediului a acţiunilor de discreditare şi compromitere a personalului silvic, depolitizarea şi profesionalizarea structurilor silvice de administrare a pădurilor din România, consultarea de către Ministerul Mediului a sindicatelor la elaborarea actelor normative cu impact asupra activităţii Romsilva, asupra drepturilor şi obligaţiilor personalului silvic.
De asemenea, sindicaliştii din silvicultură vor exceptarea administrării pădurilor statului de la aplicarea guvernanţei corporative şi înlocuirea acestei forme de management care are ca principal obiectiv maximizarea profitului, obiectiv impropriu gestionării durabile a pădurilor, cu managementul forestier durabil.
Federaţia solicită intervenţia ministrului mediului la Guvern pentru plata compensaţiilor restante prevăzute de Codul silvic, aferente cheltuielilor susţinute de Romsilva pentru creşterea cailor de rasă, pentru administrarea ariilor naturale protejate şi pentru paza pădurilor private (sume restante ce depăşesc în prezent 150 milioane lei).
În acelaşi timp, sindicaliştii îi cer ministrului mediului să intervină pentru eliminarea procentelor de lemn fasonat din Codul silvic, precum şi pentru modificarea urgentă a legislaţiei în materie de evaluare de mediu a amenajamentelor silvice şi simplificarea actualelor proceduri birocratice aberante, costisitoare şi mari consumatoare de timp.
„Atragem atenţia pe această cale Parchetului General, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cât şi instituţiilor din sistemul de ordine publică, apărare şi siguranţă naţională asupra faptului că, nu demult, campanii similare de denigrare a personalului silvic, pornite în mod iresponsabil tot din sfera politică, au condus la atacuri violente asupra personalului silvic, fiind cunoscute cazurile celor 6 pădurari omorâţi, apărând pădurea de infractori, precum şi a celor peste 750 de silvicultori care au căzut victime ale agresorilor în timpul serviciului, suferind vătămări corporale grave”, se mai scrie în comunicatul Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii