G4Media.ro

Silviu Vexler, reprezentantul evreilor din România în Parlament: Nu știu cine a…

Silviu Vexler, reprezentantul evreilor din România în Parlament: Nu știu cine a vorbit prin gura lui Laufer, dar e grav să arunci cuvinte fără să ai proprietatea lor / Nu am văzut nimic care să arate că Iohannis e antisemit

Reprezentantul comunităților evreiești din România în Parlamentul de la București, Silviu Vexler, a condamnat miercuri, într-o declarație pentru G4Media.ro, acuzațiile de antisemitism aruncate de Ilan Laufer la adresa președintelui Klaus Iohannis, după ce șeful statului a refuzat numirea acestuia în funcția de ministru al dezvoltării.

Ce a spus Silviu Vexler:

  • Am văzut din păcate declarația de aseară. Nu știu care au fost motivele pentru care președintele a respins numirea lui Laufer ca ministru și ele nici nu fac obiectul discuției. Nu am văzut nimic, niciodată care să indice că președintele României e antisemit, ba din contră.
  • Referitor la declarațiile lui Laufer. Este grav când arunci cuvinte fără să ai proprietatea lor, cu atât mai mult când ele sunt legate de antisemitism, care este un lucru grav.
  • Antisemitism înseamnă vandalizarea casei Ellie Wiesel sau vandalizarea cimitirului evreiesc. Astea sunt fapte de antisemitism. Consider declarațiile sale ca fiind politice și le iau ca atare.
  • Îmi displace când cineva folosește comunitatea evreiască, statul Israel sau relațiile cu statul Israel pentru a le arunca într-un joc politic. Este un lucru trist, neplăcut și incorect. Comunitatea evreiască din România nu este politică.
  • Nu știu cât a vorbit Laufer în numele lui, cine a vorbit de fapt și în numele cui. Atât eu, cât și comunitatea evreiască, avem o relație impecabilă cu Forumul Democrat al Germanilor din România, o relație de prietenie care durează de un număr mare de ani. Între comunitatea evreiască din țară și FDGR este o relație de prietenie și colaborare fără probleme.

Ilan Laufer a declarat, marți seara, la sediul PSD, că președintele Klaus Iohannis a respins numirea sa în fruntea Ministerului Dezvoltării din antisemitism, el acuzându-l pe șeful statului că acesta este un gest dintr-un lung șir de acțiuni antisemite, inclusiv de sabotare a relațiilor cu Israelul. Laufer a susținut că i se pregătește un dosar penal „la comanda președintelui”. Deși a citit declarația, Laufer a încurcat Consiliul Uniunii Europene cu Consiliul Europei (detalii aici).

Președintele Klaus Iohannis a condamnat ”ferm” miercuri dimineață folosirea unor teme deosebit de sensibile în scop politic. Referințele la antisemitism și nazism în disputa politică sunt iresponsabile și denotă grave carențe de educație, cultură, diplomație și istorie, se arată într-un comunicat transmis de Administrația prezidențială (detalii aici).

Citește și:

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Ati vazut ce discurs frumos in engleza a tinut Klaus azi dimineata ?