G4Media.ro

Simion, acțiune de imagine: A întrerupt evenimentul de prezentare a candidaţilor AUR…

sursa foto: captura video

Simion, acțiune de imagine: A întrerupt evenimentul de prezentare a candidaţilor AUR la parlamentare, trimițându-i pe participanţi să-i ajute pe sinistraţii din Moldova

Preşedintele partiduluie extremist AUR, George Simion, a întrerupt, duminică, evenimentul de prezentare a candidaţilor partidului pentru alegerile parlamentare, care s-a desfăşurat la Arenele Romane, şi a cerut ca, în următoarele zile, membrii formaţiunii să oprească şi campania electorală, iar banii destinaţi acestor activităţi să fie donaţi sinistraţilor din Moldova.

„Am fost la sinistraţii din Moldova. Ieri a fost ziua mea. (…) Pot să vă zic că nu mi-a tihnit ziua mea. Nu era ceva în regulă, nu era bine, n-am fost pe deplin mulţumit. Mi-au rămas în minte lacrimile celor care şi-au pierdut toată agoniseala de o viaţă. Şi, de aceea, nu sunt mulţumit nici de desfăşurarea evenimentului, până acum. Am, aşa, ceva în suflet şi vreau să vă mărturisesc lucrul acesta. Spiritul mişcării noastre este altul – acela de a fi lângă români şi pentru români şi, de aceea, vreau să întrerupem acest eveniment şi în următoarele zile vreau să oprim campania electorală. Vă propun ca banii din campania electorală să-i donăm pe toţi către sinistraţii din Moldova”, a transmis Simion.

El le-a cerut celor prezenţi să meargă în zonele sinistrate şi să lucreze la reconstrucţia caselor dărâmate de ape.

„O să vă mai cer un lucru, o să vă mai cer ca în următoarele zile să mergem cu toţii acolo unde contează, lângă românii care au nevoie. Vă cer să oprim aici prezentarea, să ne urcăm în maşini, pentru a fi alături de oamenii necăjiţi, pentru a munci la reconstrucţia caselor dărâmate. (…) Dacă suntem AUR pentru România, haideţi să ne suflecăm mânecile, haideţi în maşini, daţi telefoane tuturor şi aduceţi fiecare om capabil de muncă, aduceţi materiale de construcţii şi hai să începem să reconstruim România. Fapte, nu vorbe! Haideţi cu toţii la Galaţi, alături de sinistraţi!”, a afirmat liderul AUR, transmite Agerpres.

Evenimentul de la Arenele Romane a durat aproximativ o oră, timp în care au fost prezentaţi o parte candidaţii AUR pe domenii de activitate.

Potrivit unui comunicat transmis de Alianţa pentru Unirea Românilor, printre cei 600 de candidaţi pentru alegerile pentru Parlamentul României din 1 decembrie se numără Marius Dorin Lulea, Mohamad Murad, Ciprian Nicolae, Radu Baltasiu, Dorina Barcari, Tudor Ciuhodaru, Peter Costea, Avram Fiţiu, Maria Lăcrămioara Nicolescu, Mugur Mihăescu, Svetlana Gombos, Mihail Neamţu, Valer Kovacs.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.