G4Media.ro

Simion, după Congresul PSD: Marcele, ne vedem în turul 2 / Liberalii…

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Simion, după Congresul PSD: Marcele, ne vedem în turul 2 / Liberalii îi acuză pe social-democrați că îl ajută pe liderul AUR să ajungă în turul al doilea al prezidențialelor, după modelul cursei din 2000, dintre Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor

George Simion, președintele partidului extremist AUR, a transmis sâmbătă, după Congresul PSD, că se vede în turul doi al alegerilor prezidenţiale împreună cu președintele PSD, căruia i-a adresat și un mesaj: „Marcele, şi tu, la fel ca şi ceilalţi pesedişti înaintea ta, vei avea aceeaşi soartă! La fel au mai zis şi Năstase, şi Geoană, şi Ponta că vor câştiga alegerile prezidenţiale. Abia aştept turul 2 ca să pot să te bat şi să dau românilor şansa de a avea un preşedinte al lor, nu impus din altă parte”, a comentat Simion pe contul său de facebook.

„Deşi departe, pregătindu-mă să iau cuvântul la CPAC în Mexic, am citit câteva pasaje din discursul lui Marcel Ciolacu. Un discurs tipic pesedist, în care ei, cei care au condus România în ultimii 35 de ani, care au vândut ţara pe bucăţi, ne spun cum, de fapt, ei ne-au salvat şi cât de mult s-au sacrificat pentru noi. Ipocrizie în stare pură Însă, citind discursul lui Marcel Ciolacu, o întrebare mi-a trecut prin minte: el oare a trăit în aceeaşi ţară cu noi toţi? (…)”, a scris Simion.

Pe de altă parte, liberalii consideră că PSD pactizează cu Simion pentru a-l introduce în turul doi al alegerilor prezidențiale cu ajutorul primarilor și al artileriei de partid, pentru a se asigura că Ciolacu va câștiga mai ușor alegerile, apelând la temerea generală față de extremism.

„Nimic despre AUR, semn ca blatul cu extremiștii este la vedere. 50 de voturi pe secție de votare, pentru Simion de la primarii PSD este doar o simulare?”, a scris vicepreședintele PNL Florin Roman despre discursul lui Ciolacu în cadrul Congresului PSD.

Și liderul PNL Iași Alexandru Muraru a spus că atacurile social-democraților la partidul său PNL denotă obrăznicie, dar și un plan privind apropierea de AUR. „Trebuie să recunoaștem că le-a ieșit domnilor Grindeanu și Tudose, care știu foarte bine că Marcel Ciolacu nu poate câștiga alegerile prezidențiale. Ei vor fi cei care vor prelua partidul și vor negocia orice cu oricine – mai ales cu AUR- funcții în Guvern și multe alte roluri în administrație”, a spus Muraru.

Iar purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, și-a pus întrebarea de ce la Congresul PSD nimeni nu a atacat extremismul AUR. „Mă așteptam ca PSD să atace radicalismul, extremele și excesele de tipul AUR, să arate că are niște linii roșii pe care nu le va trece niciodată – dar n-a vorbit despre ele nici un lider PSD, nici măcar premierul Ciolacu. E curios, surprinzător și chiar mă pune pe gânduri … dacă acolo nu este vorba de o susținere reciprocă invizibilă”, a spus Stroe.

Cei trei nu sunt singurii liberali care lansează ipoteza cooperării între PSD și AUR. În ultimele săptămâni tot mai multe voci speculează că PSD va aplica formula din anul 2000, când extremistul Vadim Tudor a fost propulsat în turul doi al alegerilor prezidențiale alături de liderul PDSR Ion Iliescu, căruia i-a simplu să preia voturile tuturor forțelor liberal-democrate, respectiv cele ale contracandidaților din primul tur:  Theodor Stolojan (PNL) 1.321.420 voturi (11,78%); Mugur Isărescu (CDR) 1.069.463 voturi (9,54%), György Frunda (UDMR) 696.989 voturi (6,22%), Petre Roman (PD) 334.852 voturi(2,99%), Teodor Meleșcanu (ApR) 214.642 voturi (1,91%). Ion Iliescu a câștigat, atunci, alegerile cu 6.696.623 de voturi (66,83%), față de 4.076.273 de voturi (36,35%) cât obținuse în primul tur, în timp ce Vadim Tudor a luat 3.324.247 de voturi (33,17%), aproximativ același scor pe care îl obținuse în primul tur al alegerilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Semeoane, o să intri in TURUL pantalonilor lui PUTIN să-i miroși nucleara!

  2. S-ar putea ca socoteala de acasă să nu se potrivească cu cea din târg. Nu votez Aur în primul tur dar dacă în al doilea intră cu Ciolacu, îl prefer pe Simion. N-o fi dra.cul atât de negru, dar o vorbă spune că n-a fost destul de rău ca să fie bine. Așa că, decât s-o lungim la infinit …să vină răul, ca să se lămurească românii și cu Aur.