Simion transformă botezul copilului său într-un eveniment politic, la fel ca în cazul nunții / Invitație online la botezul fiului său, Radu / Evenimentul va avea loc în aceeași locație în care Simion a petrecut și Revelionul
”Sunt cel mai frumos dar pe care Dumnezeu l-a făcut părinților mei și mă numesc Radu Simion. Vreau să vă cunosc și de aceea vă invit la botezul meu, unde voi veni cu mami și tati: Ilinca și George Simion și părinții mei Georgiana și Cosmin și Camelia și Daniel”. Aceasta este invitația care apare pe pagina liderului partidului extremist AUR, George Simion și a fost scrisă ca venind din partea fiului său, Radu.
Botezul organizat de liderul AUR nu e primul eveniment care de regulă se sărbătorește în familie, pe care George Simion îl folosește ca platformă politică.
Evenimentul este programat să se desfășoare pe data de 6 iulie, la Toaca Bellevue, Gura Humorului, Suceava.
În aceeași locație s-a desfășurat și ”Revelionul de AUR”.
Organizatorii Revelionului AUR, pentru care nu s-a perceput taxă de participare, dar la care prezența a fost condiționată de înscrierea pe o platformă online a partidului, au promis atunci o experiență autentică bucovineană, cu urători și obiceiuri specifice zonei, muzică și mâncare locală pentru peste 1.500 de participanți.
La nunta sa din 2022, George Simion a organizat o petrecere în aer liber, unde a invitat toți românii. El a anunțat că a primit cantități impresionante de produse pentru a organiza o masă imensă pentru nuntași și a cerut ca produsele să fie românești.
Organizarea unei nunți în aer liber, la care sunt invitați toți românii, a fost asemănată cu nunta liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu, la care au participat zeci de mii de oameni, însă George Simion a respins atunci orice similitudine.
George Simion a scris în declarația sa de avere că a câștigat 400.000 de euro la nunta pe care a organizat-o ca o petrecere câmpenească în județul Vâlcea.
La capitolul „Cadouri, servicii sau avantanje obținute gratuit”, Simion a trecut în declarația de avere din 2023 suma de 400.000 de euro, pe care susține că a primit-o ca „dar de nuntă”, împreună cu soția lui, Ilinca, la nunta organizată în 27 august 2022.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii