G4Media.ro

Simona Halep a împlinit şapte ani consecutivi în top 10 WTA, clasamentul…

Simona Halep a împlinit şapte ani consecutivi în top 10 WTA, clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis / În urma Simonei se află Karolina Pliskova şi Elina Svitolina

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a împlinit săptămâna aceasta şapte ani consecutivi de când se află în top 10 al clasamentului mondial WTA, fapt care o pune între cele mai mari nume ale acestui sport, scrie site-ul circuitului profesionist feminin.

Fost lider mondial şi dublă campioană de Mare Şlem, 2018 la Roland Garros şi 2019 la Wimbledon, a ajuns zilele acestea la 346 de săptămâni consecutive în top 10 WTA, aceasta fiind a opta cea mai lungă serie din istoria WTA, depăşită doar de Martina Navratilova, Chris Evert, Stefanie Graf, Gabriela Sabatini, Pam Shriver, Arantxa Sanchez-Vicario şi Hana Mandlikova.

”Această veste este imensă pentru mine, este o onoare. Mă va face să zâmbesc toată ziua, poate toată săptămâna”, a declarat Halep (29 ani), de la Adelaide, pentru WTA Insider.

În urma Simonei, în primele zece cele mai lungi serii de săptămâni consecutive în top 10 WTA se mai află Karolina Pliskova (209, din septembrie 2016) şi Elina Svitolina (173, din mai 2017).

După un sezon 2013 în care a explodat, la 21 de ani, câştigând primul său titlu WTA şi încheind stagiunea cu şase trofee, a doua după Serena Williams, cu un palmares remarcabil de 11 titluri, Halep a intrat în Top 10 mondial pe 27 ianuarie 2014, după parcursul său la Australian Open, turneu la care s-a oprit în sferturile de finală. În fiecare din ultimele sale şapte sezoane, Halep a ajuns pe locul 1 sau 2 în lume, încheind în top 5 mondial. Seria sa de şapte ani în top 5 WTA este cea mai lungă după cele 11 sezoane consecutive ale germancei Stefanie Graf, în perioada 1986-1996.

De la intrarea sa în top 10 WTA, Halep a câştigat 16 titluri (inclusiv cele două de Mare Şlem), la egalitate cu Petra Kvitova. De asemenea, are în palmares opt turnee WTA 1.000, cu titluri la Doha, Dubai, Indian Wells, Madrid, Roma şi Montreal.

”Consistenţa e diferită de la jucător la jucător. Nu ştii niciodată care e mentalitatea jucătorului. Obiectivul meu a fost nu numai să câştig un turneu sau un Mare Şlem. Bineînţeles, fiecare jucător de top vrea să câştige un Grand Slam. Am dorit foarte tare acest lucru. Am vrut foarte mult să fiu numărul unu. Dar au venit la pachet. Cred că din acest motiv am putut fi consistentă de-a lungul anilor”, a afirmat Halep.

Halep a ajuns la 30 de finale WTA jucate în carieră, cele mai multe pentru o jucătoare în circuitul feminin, înaintea Karolinei Pliskova (29) sau a Serenei Williams (23).

De la intrarea în Top 10 mondial, Halep are un bilanţ de 293 de victorii şi 97 de înfrângeri (procentaj 0,751), fiind depăşită doar de Serena Williams (204-34, 0,857) şi de Bianca Andreescu (40-12, 0,769).

Halep a deţinut primul loc mondial timp de 64 de săptămâni.

”Mentalitatea mea ca jucătoare a fost că trebuie permanent să fiu destul de bună să fac rezultate. Nu m-am concentrat pe turnee sau turnee de Mare Şlem. M-am concentrat în fiecare săptămână pe muncă, în fiecare an să mă ofer acestui sport. Tot ce am făcut de la vârsta de 14 ani a fost pentru tenis, iar dorinţa mea a fost să văd cât de bună pot fi. Caut perfecţiunea, cu siguranţă. Dar, în acelaşi timp, ştiu că perfecţiunea nu există. Aşa că am putut de multe ori să îmi accept imperfecţiunea şi să încerc să mă apropii de perfecţiune. Încercând mereu să ajung la perfecţiune m-a făcut să îmi forţez limitele”, a concluzionat Halep.

Sursa: Agerpres

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. iar artizanul tertipurilor tipic tiganesti a fost mos tiriac.

    • in 100% din cazuri prin munca serioasa. nu ca ai stii tu ce e aia. nu i-a dat nimeni locul si a tinut-o acolo fugind din calea ei. dar asa suntem noi ca natie: rai si prosti. cand nu avem sportivi de top ne vaitam, cand apare unul il ponegrim. daca atata te duce capul, naspa.