
Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării, transmite News.ro.
Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un camion.
“A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion. Când am primit e-mailul, eram: ‘Este o greşeală. Nu poate fi adevărat’. Da, a fost o durere foarte mare când s-a întâmplat asta şi nu m-am gândit niciodată că pot trăi aşa ceva”, a spus sportiva.
A fost foarte, foarte dificil, a menţionat ea în interviul care încă nu a fost difuzat, potrivit tennis.com. „În primul rând pentru că nu ştiam cum s-a întâmplat. Apoi, când am descoperit suplimentul contaminat, a fost un pic mai bine pentru că măcar ştii ce s-a întâmplat. Dar da, totuşi, a fost un dezastru să trăiesc această emoţie”.
Simona Halep a fost suspendată în octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat – un medicament interzis care stimulează producţia de globule roşii – la US Open din acel an.
Jucătoarea a fost acuzată şi de o altă încălcare de regulament anul trecut, din cauza unor nereguli în paşaportul său biologic al sportivilor, o metodă concepută pentru a monitoriza diferiţi parametri sangvini în timp pentru a descoperi un potenţial dopaj.
Dar Halep, care a negat cu tărie acuzaţiile care i s-au adus, a primit permisiunea de a reveni la joc după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis, în martie 2024, că suspendarea sa ar trebui redusă la nouă luni, perioadă pe care o ispăşise deja şi care a expirat în 6 iulie 2023.
De la revenirea în circuit, Simona Halep a jucat la un singur turneu, la Miami, unde a fost învinsă cu 1-6, 6-4, 6-3 de Paula Badosa în runda inaugurală.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu