G4Media.ro

Simona Halep nu se gândește la retragere: ”În antrenamente, sunt foarte bună.…

Sursa foto: Florin Bălţătoiu

Simona Halep nu se gândește la retragere: ”În antrenamente, sunt foarte bună. Câştig cateva seturi” / Obiectivul principal în 2022: reintrarea în TOP 10

Simona Halep a declarat, înaintea primului meci din acest an, într-un interviu acordat WTA Insider, că aşteaptă cu nerăbdare sezonul 2022, pentru a vedea dacă poate face faţă noului val de jucătoare tinere care au apărut în circuit şi au obţinut rezultate foarte bune, informează News.ro.

„În antrenamente, sunt foarte bună. Câştig cateva seturi. Mă antrenez mai mult decât în mod normal. Pot să stau doua ore pe zi pe teren, ceea ce nu era uşor în trecut. Văd tenisul diferit în această etapă a vieţii mele şi este mai multă bucurie, aşa că sunt mai relaxată. Nu pun presiune pe mine, aşa că voi încerca să păstrez asta în timpul meciurilor, ceea ce nu este uşor, dar sunt aici doar pentru a-mi oferi cea mai bună şansă şi vom vedea cum va fi”, a declarat Halep.

Apoi jucătoarea română a răspuns întrebărilor venite din partea WTA Insider.

Spune că obiectivul său principal în acest sezon este revenirea în TOP 10. ”Acesta este obiectivul principal, acesta este de fapt singurul obiectiv. Dar tot ceea ce vine împreună cu el este un bonus şi vom vedea. Dar accentul este să revenim în Top 10”, a spus ea.

Halep susține că în ciuda căsătoriei și a faptului că a împlinit 30 de ani, nu se gândește la retragere.

„M-am gândit că sunt aproape de final, dar, sincer, după acest pre-sezon şi cum mă simt acum la acest turneu, simt că mai am câţiva ani de jucat. Soţul meu mă sprijină în această direcţie, dar şi familia mea. Echipa mea spune că sunt încă suficient de bună ca să concurez, aşa că încă nu mă gândesc la retragere. Vreau doar să mă bucur şi să dau tot ce am mai bun pentru că ştiu că există o altă şansă”, a spus Simona.

Legat de viitorul sezon, Halep spune că tensimenele adolescente au câteva atuuri, mai ales la marile turnee.

”Cred că este diferit de acum cinci ani. Cred că este mai deschis şi adolescentele au putere suplimentară pentru a câştiga turneele mari. Este foarte greu de fiecare dată când joci. Primul tur, al doilea tur, semifinale, nivelul este destul de asemănător. Cred că este un lucru bun. Este un lucru pozitiv pentru tenis. Nu m-am uitat prea mult anul trecut din cauza accidentării, dar am văzut nişte rezultate. Va fi destul de interesant anul acesta. Aştept cu nerăbdare, să văd dacă pot face faţă”, a declarat ea.

Simona Halep, locul 20 WTA, va juca împotriva unei sportive venite din calificări în primul tur al turneului Melbourne Summer Set 1. Dacă va trece de primul tur, fostul lider mondial va evolua în runda a doua cu câştigătoarea meciului dintre Gabriela Ruse (87 WTA) şi sportiva australiană Arina Rodionova (152 WTA).

Sursa foto: Florin Bălţătoiu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Baftă!

  2. Succes Simo!

  3. Vă rugăm frumos, mai scutiți-ne cu astfel de bârfe!

  4. Halepa este terminata

    • pasol na colhoz

    • Draggy, recunoaşte ca nu te pricepi chiar la toate!