G4Media.ro

Sinagoga din cartierul timișorean Fabric va fi reabilitată de World Monuments Fund,…

Sinagoga din Fabric FOTO Ștefan Both

Sinagoga din cartierul timișorean Fabric va fi reabilitată de World Monuments Fund, cea mai importantă organizație independentă dedicată protejării siturilor din întreaga lume – FOTO

Primarul Dominic Fritz și arhitectul Javier Ors Ausin, manager de program World Monuments Fund (WMF), au semnat joi, 17 octombrie, memorandumul de înțelegere pentru reabilitarea Sinagogii din Fabric. La finalul anului trecut, monumentul istoric a fost preluat de către municipalitate de la comunitatea evreiască, într-o stare avansată de degradare, astfel că necesită lucrări de punere în siguranță, iar apoi reabilitare totală.

Colaborarea municipalității cu WMF, cea mai importantă organizație independentă dedicată protejării celor mai valoroase situri din lume, implică atât expertiza WMF, cât și fonduri.

„Pentru mine ăsta este un moment important, pentru că salvarea acestei sinagogi nu are doar o valoare arhitecturală, ci ține și de moștenirea valorilor Timișoarei, de păstrarea acestor valori și de felul în care reușim să transmitem un semnal împotriva antisemitismului și pentru multiculturalitate. Abia aștept să intrăm în această nouă etapă în care toată comunitatea timișoreană va folosi această clădire într-o nouă funcțiune culturală. Cel mai probabil va fi un spațiu multifuncțional, adică nu doar un teatru sau un muzeu, ci un spațiu care se poate folosi pentru mai multe lucruri. Și tocmai că această colaborare cu World Monuments Fund există pentru a stabili mult mai exact ce fel de centru cultural ne dorim, ca oraș și comunitate locală”, a spus primarul Dominic Fritz.

Sinagoga din Fabric FOTO Primăria Timișoara

Costuri suportate de WMF

World Monuments Fund va selecta o firmă specializată pentru analizarea sitului, elaborarea studiilor tehnice și pentru organizarea de ateliere și consultări în vederea transformării monumentului istoric în spațiu pentru cultură și comunitate.

Toate costurile pentru această etapă care face tranziția de la lucrările de punere în siguranță la reabilitarea totală vor fi suportate de WMF.

„Suntem foarte fericiți să începem să lucrăm cu municipiul, pentru că este un proiect care a început în 2022, când comunitatea evreiască locală a nominalizat Sinagoga Fabric pentru programul nostru World Monuments Watch. După includerea în program am venit aici și m-am întâlnit cu membrii comunității, cu Luciana Friedmann, președinta comunității evreiești din Timișoara și cu domnul primar. Acum, după multe conversații, putem să începem proiectul pentru reutilizarea adaptativă. Vom defini un proces participativ pentru ca împreună cu autoritățile locale, cu experți locali, cu comunitatea care locuiește în zonă și cu comunitatea iudaică să îi definim un nou folos Sinagogii”, a declarat arhitectul Javier Ors Ausin.

Dominic Fritz și Javier Ors AusinSinagoga din Fabric FOTO Primăria Timișoara

Primăria Timișoara a atribuit lucrările de punere în siguranță a monumentului istoric către Art History Construct SRL, urmând semnarea contractului și ordinul de începere a lucrărilor. Pentru punerea în siguranță, valoarea contractului de proiectare este de 159.000 lei , iar a celui de execuție depășește 965.000 de lei.

Sinagoga din Fabric FOTO Primăria Timișoara

World Monuments Fund (WMF) este cea mai importantă organizație independentă dedicată protejării patrimoniului cultural la nivel global. Înființată în 1965, WMF a conservat peste 700 de situri din 112 țări, promovând înțelegerea reciprocă între culturi și comunități. Organizația are sediul central în New York și sucursale în mai multe țări. Sinagoga Fabric a fost inclusă pe lista siturilor culturale a căror conservare are o importanță ridicată și va beneficia de fonduri.

Sinagoga din Fabric FOTO Primăria Timișoara

Mărirea și decăderea Sinagogii din Fabric

Sinagoga Nouă din Fabric a fost construită între anii 1897-1899 în stil eclectic, cu elemente neo-maure, gotice și elemente de stil neo-renascentist italian, după planurile arhitectului Lipót Baumhorn, care a conceput, între altele, şi sinagogile din Braşov, Rijeka, Szolnok, Zrenjanin sau Szeged.

Sinagoga din Fabric

Banii pentru ridicarea noii sinagogi au fost strânşi prin organizarea unei loterii publice de către comunitate, ai cărei membri înstăriţi au făcut contribuţii majore. Lucrarea i-a fost încredinţată antreprenorului timişorean Josef Kremer.

Sinagoga a fost inaugurată la data de 3 septembrie 1899, cu o predică a rabinului Jacob Singer, în prezenţa şefului comunităţii, Bernát Deutsch, şi a primarului Timişoarei, Karoly Telbisz. Orga a fost construită de faimosul meşter timişorean Leopold Wegenstein.

Sinagoga din Fabric FOTO Ștefan Both

Este cunoscută şi cu numele de Sinagoga Maură, datorită stilului maur, sau Sinagoga Nouă, pentru că înlocuia vechea sinagogă din strada Timocului, cartierul Fabric. Ea se învecina pe atunci cu un braţ al canalului Bega.

Sinagoga din Fabric FOTO Ștefan Both

Sinagoga a mai fost pasată la teatru și primărie

Sinagoga din cartierul Fabric a fost închisă în anul 1985, pe măsură ce majoritatea evreilor rămaşi în oraş după cel de-Al Doilea Război Mondial au emigrat în Israel. Nici în Timiș, nici în Banat, ca de altel în toată România, n-au mai rămas destui evrei care să o mențină în viață.

Sinagoga din Fabric FOTO Ștefan Both

În anul 2009, pentru că nu avea bani de renovare şi sinagoga se ruina în fiecare zi, Comunitatea Evreilor din Timişoara a cedat Sinagoga pe o perioadă de 35 ani către Teatrul Naţional din Timişoara (TNT), care dorea să o transforme în sală de spectacole. TNT avea la dispoziţie şapte ani să realizeze proiectul, însă din lipsă de fonduri a fost nevoit să renunţe.

Sinagoga din Fabric FOTO Ștefan Both

Sinagoga a fost preluată, în 2018, de Primăria Timişoara (pe o perioadă de 40 de ani), care a promis să o transforme într-un spaţiu cultural neconvenţional.

Nu s-a întâmplat nimic, astfel în 2020, Sinagoga din Fabric a revenit Comunității Evreilor din Timișoara. Din nefericire, sinagoga a fost vandalizată de cinci sau şase ori, furându-se lampadare, diverse obiecte sculptate, lucrate manual.

Sinagoga din Fabric FOTO Ștefan Both

În octombrie 2023, Primăria Timișoara a preluat-0 în administrare, pentru o perioadă de 49 de ani.

Sinagoga din Fabric FOTO Ștefan Both
Sinagoga din Fabric FOTO Ștefan Both
Sinagoga din Fabric FOTO Ștefan Both
Sinagoga din Fabric FOTO Ștefan Both

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.