G4Media.ro

Sindicaliștii de la Metrorex vor declanșa greva, după ce negocierile cu conducerea…

Sursa foto: Facebook/ Metrorex

Sindicaliștii de la Metrorex vor declanșa greva, după ce negocierile cu conducerea companiei au eșuat, scrie Buletin de București

Sindicaliștii de la Metrorex anunță că vor declanșa greva, după ce negocierile cu Consiliul de Administrație al companiei au eșuat, a declarat liderul Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, Marian Artimon, pentru Buletin de București.

După ce săptămâna trecută s-ar fi ajuns la un consens, marți comisia de negociere a companiei nu ar mai fi fost recunoscută de conducerea Metrorex, scrie publicația.

„Statutul Metrorex prevede ca, după ce comisiile de negociere ajung la un punct comun, Consiliul de Administrație trebuie să aprobe negocierile pentru a putea fi înregistrate. Au dat un mandat de negociere comisiei, inclusiv pentru creșterile salariale, iar acum membrii CA susțin că nu pot acorda aceste majorări. Dacă au găsit sumele pentru majorări săptămâna trecută, ce s-a schimbat între timp?”, a explicat liderul USLM, Marian Artimon.

Acesta a mai transmis că membrii Consiliului de Administrație susțin că mandatul dat comisiei de negociere acum două săptămâni nu mai este valabil și că nu ar mai fi de acord cu forma la care s-a ajuns cu noul Contract Colectiv de Muncă.

„Declanșăm conflictul colectiv de muncă, adică vom face ce trebuia să facem mai demult, dar am zis că nu e cazul. Urmează pichetări, concilieri, medieri și grevă. Am senzația că cineva dorește scandal”, a mai adăugat liderul de sindicat.

Principalele revendicări ale sindicaliștilor se referă la aplicarea unei indexări salariale care să țină cont de rata inflației și de salariul minim european.

În ultimele săptămâni, negocierile au fost tensionate iar la un moment dat au intervenit atât premierul Marcel Ciolacu cât și ministrul transporturilor Sorin Grindeanu, amintește Buletin de București.

„Simt o presiune politică. Noi suntem într-un minister PSD, iar compania e condusă de PNL”, declara pe 8 noiembrie liderul USLM, Marian Artimon, care ocupă și funcția de consilier general la PMB, ales pe listele PSD.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. normal, e unu care aduce pacea. acum e momentul sa ceara ca ala sa fie impacat

  2. Subventionatii de la Metrorex vor indexari.

  3. Scoate PSD toate tunurile si cutitele pe PNL si USR in timp ce flasnetele lor din presa si sociologii „sfatuiesc” usr sa nu ii mai atace ca vor trebui sa guverneze impreuna. E bine asa, cum putem sa fim impotriva lui Stanescu sau Doldurea, doar sunt niste politicieni responsabili.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.