G4Media.ro

Sindicaliştii de la metrou amenință că ar putea bloca transportul subteran /…

sursa foto: G4Media

Sindicaliştii de la metrou amenință că ar putea bloca transportul subteran / „Nu am fost respectați un an de zile” / ”Nu ne mai poate împiedica nimeni să facem o grevă”

O grevă ar putea izbucni la metrou, odată cu apropiata expirare a Contractului Colectiv de Muncă, dacă bonurile de masă nu vor fi acordate tuturor salariaților, indiferent de venitul net, avertizează președintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Marian Artimon, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio București FM.
„Noi suntem o companie unică, la nivel național, nu avem cu cine să ne comparăm. Suntem asemeni feroviarilor, la suprafață, dar noi suntem în subteran și transportam 630 de mii de călători pe zi. Iar munca noastră, dacă nu s-ar efectua, ar afecta 4 milioane de cetățeni.
La acest moment, în București, îi felicităm pe cei de la STB că primesc tichetele de masă, indiferent de ce salariu net au, iar cei din subteran, Metrorex-ul, nu-l primesc.
Am încrederea că, totuși, vocea celor 5.000 de salariați de la metrou va fi ascultată. Dacă nu, ne vom continua lupta sindicală. Și, atenție, cât de curând, va expira Contractul Colectiv de Muncă și, pentru faptul că nu am fost respectați un an de zile, atunci, nu ne mai poate împiedica nimeni să facem o grevă”, a declarat Marian Artimon.
Circa 500 de sindicaliști de la metrou au protestat joi în fața Guvernului pentru neacordarea bonurilor de masă. Trei mii dintre cei cinci mii de salariați ai Metrorex nu primesc bonuri de masă, deoarece venitul lor net depășește 8.000 de lei. Asta, în vreme ce salariații de la STB și alți transporatatori primesc bonurile de masă, indiferent de venitul net.
Venitul de peste 8.000 de lei se datorează sporului pentru condițiile de muncă foarte grele de la metrou, spune seful sindicalistilor, Marian Artimon. Iar bonurile de masă sunt necesare pentru a asigura o alimentație care să permită recuperarea, în urma acestor condiții de muncă foarte grele, mai spune șeful USLM.
„Noi am venit, astăzi, aici, să ne cerem, încă odată, ca drepturile, care le-am câștigat prin contractele colective de muncă, sa fie acordate.
La acest moment, nu se acordă drepturile pentru întreg personalul Metrorex. Contractul Colectiv de Muncă prevede că toți salariații Metrorex au drepturi egale și toate drepturile se aplică pentru toți salariații.
La acest moment, Metrorex-ul este singura societate de transport public de călători care, în continuare acordă tichetele de masă după o valoare aleasă, de 8.000 de lei salariul net.
Atenție, la Metrorex, prin Contractul Colectiv de Muncă, ținând cont de condițiile specifice, speciale de muncă din subteran – pulberi, câmpuri electromagnetice, praf, nu e aer, nu e soare, ventilația este artificială, trebuie să se acorde alimentație de susținere a organismului, de întărire, de combatere a bolilor.
Din păcate, prin eliminarea acordării tichetelor de masă pentru un număr de 3000 de persoane, aceștia nu mai beneficiază de acest drept.
Ținând cont de condițiile de muncă în care lucrăm, acelea din subteran, se acorda un anumit spor. Și acest spor ne dă un venit mai mare de 8.000 de lei, net.
Dar, din păcate, nu știm cine a ales această valoare, dar, la noi, la metrou, ținând cont de condițiile de muncă în care lucrăm, acest supliment pentru întărirea organismului nu se mai acordă”, a explicat Marian Artimon.
Artimon mai atrage atenția și asupra subfinanțării cronice a transportului subteran și a lipsei de personal. Vechimea materialului rulant, dar și oboseala acumulată de personalul, care nu își poate lua zilele libere pentru refacere și concediile de odihnă sunt cauzele incidentelor, din ultima vreme, de la metrou.
El face apel și la responsabilitatea călătorilor, care ar trebui să acționeze semnalul de alarmă, când observă un incident sau o defecțiune tehnică, nu să posteze pe rețelele de socializare, așa cum s-a întâmplat în cazul garniturii de metrou care mergea cu o ușă deschisă pe Magistrala M4, la Basarab.
„Atragem atenția că sub-finanțarea este cronica, la Metrorex, de câțiva ani. Uitați că am ajuns la aproape 800 de posturi mai puține și, deja, avem aproape zilnic câte o problemă ca cea de la Timpuri Noi, care e regretabilă. Dar, nu putem să rostogolim, la nesfârșit, zilele de concediu de odihnă. Pe 2 (… aprilie n.r.), au fost dați afară opt mecanici, pentru simplul motiv că aveau cerere de suspendare a pensiei de trei ani de zile. A hotărât Societatea (… Metrorex n.r.) că nu mai este nevoie de dumnealor. Acum, alți mecanici trebuie să le ia locul, să vedem…
E un incident regretabil (… cel de la Basarab n.r.), în primul rând vechimea materialului rulant, la o anumită manevră, ușa s-a blocat în acea poziție. Este regretabil că s-a întâmplat.
Aș face apel și la publicul călător, la călătorii noștri, în momentul când sunt situații din acestea, grave, e mai ușor să apeși pe butonul de siguranță decât să faci o postare pe TikTok.
Pe vremuri, eram mai responsabili, în comunitate, ne protejăm unul pe altul. Apăsa semnalul de alarmă, mecanicul venea și bloca ușa”, a declarat Artimon.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Un an?!!! Restul lumii nu a fost respectat 34 de ani!

  2. cine a dispus masurile d austeritate pt adoptarea oug 115 / 2023 -oug trenulet …

  3. Alo,păi tocmai acum când a prins gustul pentru metrou și Louis de Funes de la Pitești faceți grevă?nu e frumos.

  4. Venitul de peste 8.000 de lei se datorează sporului pentru condițiile de muncă foarte grele de la metrou. Iar bonurile de masă sunt necesare pentru a asigura o alimentație care să permită recuperarea, în urma acestor condiții de muncă foarte grele, spune șeful USLM.

    Asta pesemne ca se crede ortac.