G4Media.ro

Sindicaliștii de la Sanitas Săpoca contrazic cifrele oficiale: Este inadmisibil ca, în…

Sindicaliștii de la Sanitas Săpoca contrazic cifrele oficiale: Este inadmisibil ca, în weekend, o asistentă, un instructor şi o infirmieră să supravegheze 70 de pacienţi cu probleme psihice; A trebuit să moară oameni pentru a fi crezuţi

Sindicaliştii de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, spun că personalul este insuficient şi este ”inadmisibil” ca, în weekend, o asistentă, un instructor şi o infirmieră să rămână să supravegheze 70 de pacienţi cu probleme psihice şi în cod penal. Sindicaliştii afirmă că au avut numeroase discuţii pe această temă cu reprezentanţii conducerii şi au trimis memorii către Ministerul Sănătăţii, fără a se lua măsuri. ”A trebuit să moară oameni pentru a fi crezuţi”, au transmis sindicaliştii.

”Conducerea Sindicatului Sanitas Săpoca este alături de colegii care au fost de serviciu în noaptea în care şi-au pierdut viaţa pacienţii din spitalul nostru, alături de familiile îndurerate! Lupta sindicală prioritară pentru noi a fost continuă pentru deblocarea posturilor, deoarece numărul personalului medico-auxiliar este insuficient. Discuţii intense cu conducerea spitalului, memorii către Ministerul Sănătăţii şi nimeni nu a luat nicio măsură. Este inadmisibil că în weekend o asistenţă, un instructor şi o infirmieră să rămână să supravegheze 70 de pacienţi cu probleme psihice şi în cod penal. Nimeni nu s-a gândit la pericolul pe care noi, conducerea sindicatului l-a sesizat de fiecare dată în întâlnirile pe care le-am avut cu conducerea spitalului şi memoriile către minister. A trebuit să moară oameni pentru a fi crezuţi”, au scris, duminică, pe pagina de Facebook, reprezentanţii Sanitas Săpoca.

Potrivit acestora, sporul de periculozitate de 75% pe care l-au avut angajaţii s-a diminuat la 50%, pe motiv ”că nu sunt bani”.

Managerul unităţii medicale, Viorica Mihălaşcu, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că, la momentul incidentului, în secţie erau şase asistente medicale, trei infirmiere şi doi muncitori supraveghere pacienţi psihici periculoşi.

La rândul lor, reprezentanţii Minusterului Sănătăţii au transmis că, în pavilionul în care s-a întâmplat tragedia erau un medic, şapte asistenţi, trei infirmiere şi doi muncitori pentru supraveghere bolnavi psihici periculoşi.

În urma atacului de la unitatea medicală, patru persoane au murit, iar nouă au fost rănite. Niciuna dintre victime nu este din rândul personalului medical, toţi fiind pacienţi.

Sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Putregaiul comunist a pus stăpânire pe toată România!

  2. Judecand dupa celelalte intamplari tragice, nu am mari sperante in schimbari spre bine. Poate se va cere o demisie doua, care nu va face mare lucru.

  3. dupa evenimentele din ultimul timp eu sunt ferm convins ca statul roman nu mai exista!!!
    intr-un asa zis stat unde oamenii sunt ucisi din cauza ca autoritatile ,deliberat,favorizeaza prin legi,structura si comportament crima acela nu se mai cheama stat ci doar hunta mafioto-criminala.
    pe cat punem pariu ca daca azi Rusia invadeaza teritoriul romanesc armata fraternizeaza cu dusmanul si va lupta impotriva formatiunilor de gherila civila romanesti?romania nu mai exista…decat formal pe documente insa dpdv al structurii fizice este un cadavru din care ies viermi.fiecare este pe cont propriu.

    • Ce Guerilla bai milogule? Va apărați cu stative de perfuzii sau cu carbid și vaselină?:))) țara de slugi obosite …

    • @Harpia,
      Miloaga e ma-ta care te-a scuipat pe cur.
      uite unde era sugatorul de drambe rusesti.marsh ,mah,in stepa!!!

  4. Analfabeta Veorica, in plimbarile electorale e supravegeata de mai mute persoane decat bolnavii psihici de la Buzau!
    Si Veorica nu e bolnava psihic, nu?!

  5. in ritmul asta, urmeaza ANARHIA 🙁

  6. restul personalului au avut liber de Sf Maria ce sa faci daca ne trebuie numai libere peste libere. Guvernul da pomeni peste pomeni doar doar or mai lua niste voturi amarate.

    • Bineînțeles că restul erau liberi , doar nu-i umflă PSD ul pe bugetarii lui cu atâtea minivacanțe .Doar le merită pentru atâta prostie și incompetență?

    • Evident ca aveau liber. Si nu numai ei, de-asta si vrajeala din Vrancea cu echipajele plecate in misiune. Tara e paralizata in minivacantele astea, multe spitale sunt inchise cu totul. Bine, daca vreun Verginel de la Suceava s-ar strica la burta de prea multa mancare, s-ar gasi un elicopter urgent. In rest, incercati sa n-aveti vreo problema cu autoritatile, pentru ca trebuie sa-si consume si ei undeva maririle salariale.

  7. buna remarca Anton asa este prostia se plateste grav din pacate.

  8. Caracal, Sapoca si daca dăm timpul in urma Colectiv, sunt doar câteva rezultate ale unei guvernări proaste a țării.
    La butoane sunt prosti alesi de prosti.
    Ceilalți romanasi sunt lasi nu participa la alegeri, nu participa la viata cetatii si s-a ajuns la aceste tragedii nationale.
    Indiferența, egoismul semenilor nostri va permite accesul la butoane a unor personaje sinistre.
    Niciodata neamul romanesc nu a fost asa de prost reprezentat
    Sindicacalistii de la nebuni incearca o scuza pentru frecatul de mentă din spital.
    Ca peste tot de altfel.

  9. Cred că în filme străine am văzut că în spitalele de psihiatrie sunt angajați infirmieri și asistenți bărbați cu fizic robust care să pună în cămașă de forță astfel de dementi. O femeie , din pct de vedere fizic nu poate opri un bărbat în crize. Managerul a crezut că dacă asigură 4 asistente pe etaj, poate dormi liniștit.