Sindicaliștii din ANAF vor picheta, joi, Ministerul Finanțelor. Ei solicită indexarea anuală a salariilor cu rata inflației și introducerea sporurilor în salariul de bază / Sindicaliștii amenință cu declanșarea grevei generale
Federația Sindicatelor din Administrația Fiscală Solidaritatea, reprezentativă la nivelul ANAF și a unităților subordonate acesteia, afiliată la Blocul Național Sindical, anunță, într-un comunicat de presă, că, având în vedere faptul că solicitările anterioare ale sale au rămas fară niciun răspuns, vă organiza joi, între orele 13 și 14, în fața Ministerului Finanțelor, un protest pentru a atrage atenția guvernanților, pentru ultima dată înaintea grevei de avertisment și a grevei generale, asupra solicitărilor membrilor sindicatului.
Federația solicită ca în noua lege a salarizării unitare să se prevadă indexarea anuală a salariilor din ANAF și Ministerul Finanțelor cu rata inflației. „Solicităm acest fapt în primul rând pentru a se corecta o eroare gravă a guvernărilor anterioare, care au permis indexarea pensiilor cu rata inflației, dar nu au considerat necesară și indexarea salariilor cu această rată, permițând astfel apariția unor dezechilibre grave între componentele bugetului de stat, precum și mărirea gradului de nesustenabilitatca a sistemului public de pensii”, susține sursa citată.
Sindicaliștii solicită, totodată, „consultări reale și nu formale, legate de forma și fondul noii legi de salarizare unitară”.
„Dorim ca în noua lege a salarizării unitare, activitatea desfășurată de către colegii nostrii din MF și ANAF să fie recompensata în mod corespunzător, în conformitate cu importanta sociala și complexitatea muncii lor. Arătam faptul că o salarizare nccorespunzatoare a angajaților MF și ANAF vă avea un efect negativ asupra realizării încasărilor bugetare propuse, vă duce la scăderea gradului de conformare voluntara la plata a agenților economici, vă stimula creșterea evaziunii fiscale și la scăderea gradului de încasare a impozitelor și taxelor. Consideram că degradarea acestor indicatori în ultimii ani a corespuns exact cu perioada de scădere efectiva a puterii de cuinparare a angajaților MF și ANAF, exact așa cum gradul de colectare a taxelor și impozitelor și toți ceilalți indicatori s-au îmbunătățit în perioada în care veniturile reale ale angajaților au crescut”, se arată în comunicat.
Federația mai cere ANAF să folosească toate prerogativele pe care le are în vederea elaborării și adoptării unui statut al personalului din ANAF și Ministerul Finanțelor. „Arătam faptul că aceasta solicitare este menita să reglementeze mai exact drepturile și obligațiile acestor angajați și, mai ales, să ofere un cadlu clar în care aceștia urmează să-și desfășoare activitatea specifica, feriți de orice ingerințe sau amenințări din exterior”, se arată în comunicat.
Sindicaliștii solicită și introducerea actualelor sporuri de care beneficiază angajații MF și ANAF în salariul de bază, „în vederea asigurării unei stabilități și predictibilități în zona politicii salariale și economice” a angajaților
„Până în ultima clipa ne păstram speranță într-o rezolvare cât mai grabnica a solicitărilor membrilor noștri, precum și evitarea declanșării unui conflict de munca”, se mai arată în comunicat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank